Forta si Gratie

Rugaciune si Asumare

In momentul in care invoci o entitate imateriala (indiferent ca o numesti Isus, Maria, Moise, Ashtar, Cavalerii Luminii) si faci acest lucru pentru ca te simti infricosat, vinovat sau dependent de ceea ce ai facut, ai spus sau ai gandit candva (invocand entitatea respectiva in speranta ca te va face sa te simti mai bine, cerandu-i eventual iertarea pe care singur nu ti-o poti oferi si dezlegarea de consecintele propriilor alegeri si actiuni), practic nu faci altceva decat sa-ti reduci si mai mult sansele de a te echilibra mental-emotional si de a indrepta situatia existenta (sub aspect al dezechilibrului generat in minte si in suflet, in viata si in karma prin abordari si actiuni prea putin gandite).

Rugaciunea nu are ce sa caute pe fond de neasumare, cu atat mai mult atunci cand exista o tendinta pronuntata de evadare din realitatea cotidiana pe fond de frica, vina sau atasament, in speranta unei salvari de la un parcurs existential neasumat. O astfel de rugaciune poate avea chiar efecte adverse, deoarece deschide portaluri in tesatura multidimensionala spatiu-timp prin care diferite entitati astrale si energii joase pot accesa intr-o masura mai mare sau mai mica structura info-energetica a fiintei, influentand afectele, ideologia de viata, starea de spirit din momente cheie si per ansamblu insasi bucla gand-cuvant-fapta prin care te definesti pe tine si parcursul tau in aceasta lume si realitate.

Cu cat evadezi mai mult din cotidian imaginandu-ti fiinte zambitoare care te mangaie pe crestet si canta la harpa, tinuturi paradisiace care te inconjoara de pretutindeni si lumini de tot felul care iti gadila simturile, cu atat te izolezi mai tare de realitatea tridimensionala si te dezechilibrezi, devenind vulnerabil, ezitant, labil si usor de manipulat.

Cand in constiinta noastra persista frica, vina sau atasamentul, invocarea a diferite entitati este de cele mai multe ori un proces care nu face altceva decat sa ne sustraga o cantitate considerabila de creativitate, sensibilitate si energie vitala din structura corp-minte-suflet pentru a crea si mentine o fragmentare a campului constiintei in doua zone antagonice: una etichetata drept infricosatoare, vinovata, detestabila, iar alta considerata demna de a fi salvata si binecuvantata de catre entitatea invocata. In paralel asistam la renegarea segmentului considerat indezirabil si la care nu dorim cu nici un chip sa privim, acel segment care ne spune: sunt neputincios, n-o sa mi-o iert niciodata, nu se poate sa mi se intample mie asa ceva! Ostracizarea acelei parti din fiinta care se afla in suferinta ingusteaza perspectiva din care privim la fenomenele care se intampla cu noi si in jurul nostru. Ingustarea perspectivei se petrece fiindca am renuntat la o bucata din informatia si energia fiintei noastre doar pentru ca ne-a fost greu sa investigam si sa intelegem ce este de fapt acolo si cum putem sa transformam obscuritatile care initial ne deranjeaza intr-o putere capabila sa slujeasca pana la urma aspiratiei, drumului si menirii noastre. O piatra de moara, desi la prima vedere pare o povara, poate ajunge sa devina o parghie si un mecanism de ridicare a fiintei dintr-o conditie joasa e existentei catre una semnificativ mai inalta atata timp cat nu ii negam contributia pe care si-o poate aduce daca invatam s-o folosim intr-un mod inteligent si respectuos mai degraba decat sa o demonizam si sa o exilam.

Din momentul in care am renuntat la conexiunea cu o parte importanta din campul constiintei noastre, avem tendinta de a vrea sa punem altceva in locul bucatii la care am renuntat. Atunci invocam entitrati astrale "binevoitoare", care abia asteapta sa ne populeze si sa ne controleze cu energia lor, entitati carora noi le-am dat acces la o parte din fiinta noastra dupa ce ne-am dezis de partea considerata indezirabila. Un astfel de fenomen este cu mult mai usor sa-l previi decat sa-l combati odata ce s-a instalat. Acea energie sau entitate care s-a infiltrat poate ajunge in timp sa ia in stapanire dinamici energetice importante din fiinta, comportandu-se precum o tumora atasata de organele interne pe care le-a invadat. Degeaba chemam la un moment dat exorcistul ca sa le scoata afara din noi daca mai departe continuam sa ne mentinem aceeasi abordare simplista si usuratica vizavi de realitatile interioare si exterioare, invitand cu alte ocazii alte entitati sa ne populeze fiinta si sa ne controleze viata.

A invoca o entitate pozitiva, benefica, de o reala putere, compasiune si intelepciune pentru a primi realmente inspiratie, tarie, sansa, are o foarte mare legatura cu starea de spirit din care se face chemarea. Cu cat starea vibreaza mai mult pe frecventa smereniei, curajului, acceptarii de sine, avantarii sincere catre noi orizonturi, intentiei pure de a face ca lucrurile sa se reaseze pe un alt fagas, consecventei chemarii si onestitatii mesajului, cu atat posibilitatea de a primi sustinere, lumina, forta si gratie din spatiile cauzale este mai mare. Insa cu cat ruga este mai mult o jeluire, o prosternare, o autoflagelare, o desconsiderare a propriului for interior in relatie cu tot ce se petrece in jurul nostru sau o autosugestie trista cum ca ceva miraculos e pe cale sa se intample, cu atat legatura cu entitatile negative din zonele astrale ostile va fi mai stransa, iar rezultatul unei astfel de rugi va atrage exact acele tipuri de energii rezonand cu starea emanata de autorul chemarii, nici de cum pe adevaratul Isus, Sf. Pavel, Sf. Petru, etc.

Orice energie mai mult sau mai putin distorsionata trimisa in univers sub forma unei invocatii / chemari atrage o anumita cantitate de lumina si o alta de intuneric. Raportul dintre cele doua este direct proportional cu puritatea canalului si cu adevaratele intentii ale transmitatorului, fiind relativ usor de sesizat in functie de starea de spirit a celui care face chemarea. De aceea este atat de important lucrul punctual atat cu tensiunile interioare cat si cu problemele exterioare, pentru ca o astfel de abordare - interioara si exterioara, articulata si asumata - impiedica evadarea intr-o realitate paralela halucinanta si debilitanta.

Imaginarea unui scenariu cu raze de lumina, piramide si sfere, inorogi si pelerini, viori si trompete, nu foloseste la nimic. Toate acestea nu anuleaza problemele unui interior traumatizat si ale unui exterior extrem de solicitant, doar le ecraneaza, asigurand posesorului ochelari de cal si o privire inexpresiva, lipsita de continut, o stare irealista de a fi si un comportament labil, o lipsa de putere, naturalete inabusita si multa stralucire pierduta. In schimb, munca de autocunoastere facuta dintr-o stare de intensa prezenta vizavi de realitatea momentului, poate avea efecte benefice observabile, cuantificabile, atat in concret (stingerea conflictelor si a problemelor) cat si in subtil (reglarea starilor si, mai departe, optimizarea deciziilor ce decurg din ele ca urmare a unei perceptii cu mult mai cuprinzatoare a ceea ce ni se intampla). Toate aceste beneficii sunt obtinute invariabil in urma unui proces transformator, dureros dar autentic, implicand confruntarea cu acele stari, evenimente, oameni si idei care ne provoaca si ne solicita atentia si grija. Nu prin ritualuri miraculoase care sar peste partea in care individul lucreaza cu adancimile propriei constiinte in raport cu dinamicile din realitatea interioara si exterioara. Procesul de restructurare a interiorului si exteriorului nu poate fi declansat si sustinut decat de propria persoana. Isus, Moise, apostolii, nu sunt nicidecum implicati in afacerea asta. Cine are impresia ca vine inorogul, serafimul, sfantul sau maestrul sa-i ia durerea cu mana si sa-i rezolve problemele, este deja intr-un proces mai mult sau mai putin avansat de auto-iluzionare. A face apel la o frumoasa poza a unui batran cu barba despre care ti se spune ca a fost candva cineva care putea, facea si dregea, este aproape fara exceptie o ratacire mentala ambalata intr-o falsa promisiune a salvarii.

Cel mai convenabil lucru pe care il putem intreprinde in momentele de criza nu este puparea icoanelor, vizualizarea unor succesiuni de imagini SF sau efectuarea ritualului cu popa si patrafirul, ci acceptarea cu demnitate si compasiune a crizei personale, in paralel cu identificarea acelor elemente care genereaza disconfort si dizarmonie, provenind atat de la propria umbra a dramei neprocesate cat si de la umbra celor din jur. Peste toate acestea venim si aplicam lucrul cu Paradoxul Acceptare-Respingere in vederea clarificarii si activarii directiilor in care decidem ca este cazul sa ne miscam. Iar motivatia cea mai mare din spatele intregului proces ar trebui sa fie insasi progresul care se doreste inregistrat la toate nivelele de existenta a noastra in acest Spatiu-Timp planetar.