Forta si Gratie

Paradoxul Acceptare-Respingere

Mentionez ca si preambul, faptul ca, inainte de a lucra cu paradoxul ca proces transformator, este nevoie de sistematizarea interiorului, astfel incat sa nu ajungi sa aplici lucrul cu un instrument inovator pe o nebuloasa de ganduri dense si opace, contradictorii si extrem de reactive, adesea alimentate de trairi traumatice mai vechi sau mai noi, inevidente sau cu greu identificabile. Pentru a lucra cu acceptarea-respingerea pe un caz anume de tensiune / provocare / drama, este nevoie sa identifici o bucata cat mai mare din intregul esafodaj al povestii - sub aspectul senzatiilor, emotiilor si conceptelor asociate diferitelor evenimente. Acest proces de auto-investigare ajunge sa genereze o largire a campului constiintei, sa activeze un ochi interior patrunzator, sa alimenteze o putere din ce in ce mai mare de cuprindere cu mintea si cu sufletul a tensiunilor existente, facand posibila extragerea din energia povestii a tot mai multa informatie si prezenta de spirit. Abia dupa ce s-a trecut prin aceasta etapa se poate incepe gestionarea eficienta a starilor si situatiilor cu ajutorul paradoxului acceptare-respingere, de abia atunci putem discuta despre o abordare creativa si profund transformatoare a lucrurilor, atat in interior cat si in exterior.

Ce inseamna acest PARADOX?

INSEAMNA sa-ti dai voie cu onestitate (fata de sine si fata de orice alt sine) sa nu suporti, sa nu degusti, sa nu doresti sa dai curs lucrului care te agreseaza, te deranjeaza, iti creeaza disconfort si lehamite, imbratisand insa pe de-antregul experienta contactului cu lucrul respectiv.

A RAMANE IN MIJLOCUL EXPERIENTEI ADMITAND CA NU ADMITI este cheia rezolvarii paradoxului de a fi conectat la intreaga Creatie, cu nenumaratele ei forme de manifestare, in timp ce te mentii o constiinta bine diferentiata si determinanta in cadrul acestei Creatii.

Este practic concilierea a doua aspecte care aparent se exclud unul pe celalalt din existenta:
- COMUNIUNEA cu experienta vs. DELIMITAREA in cadrul ei;
- ACCEPTAREA a tot ce vine vs. RESPINGEREA a tot ce nu convine.

PARADOXUL consta in faptul ca, initial, o parte o exclude pe cealalta, deci s-ar zice ca nu le putem avea nicicand pe amandoua in aceeasi ecuatie.

REZOLVAREA PARADOXULUI cu ajutorul integrarii contrariilor la nivel perceptual presupune ajungerea in acea zona de intelegere si viziune in care se observa clar ca acceptarea inseamna in acelasi timp respingere SI respingerea inseamna in acelasi timp acceptare. Practic accepti experienta pe de-a-ntregul si respingi o anumita forma de participare activa la ea. La acest nivel de perceptie, opusul acceptarii nu mai este respingerea si nici opusul respingerii nu mai este acceptarea. Amandoua formeaza un intreg in care o componenta o alimenteaza, o reclama si o invoca pe cealalta, acestea lucrand doar impreuna pentru a crea raspunsuri elocvente la realitatea momentului.

Practic devine posibil in felul acesta sa abordam in mod echilibrat si fara sa pierdem energie contrastele placut-neplacut, dorit-nedorit. Mentinerea in acest fel a unitatii in diversitate rezolva paradoxul fara a creea blocaje, de aceea ansamblul este indisociabil, formand un tandem perceptual de conectare iluminata la orice realitate.

Acest ansamblu, tandem, dinamica energetica unitara, are ca pol diametral opus oricare din cele doua componente luate separat:

- ACCEPTAREA OARBA, inerta, lipsita de confruntare, a unui proces care te inunda si te face sa devii o copie perfecta a lui, amorfa, retarda, lipsita de individualitate, de originalitate, de un elan vital autentic. Este echivalentul experientei numita DEPENDENTA in viata de zi cu zi (de un fenomen, de o persoana, de o situatie, de un nivel).

- RESPINGEREA FARA ECHIVOC a experientei, a energiei si informatiei care vine in valuri catre tine si, prin aceasta, ramanerea intr-o cochilie protectiva, izolat de fluxul experientei creationale, intr-o zona de confort si blazare, vesnic netransformabil, reticent, separat de toti si toate. Este echivalentul experientei numita INDEPENDENTA in viata de zi cu zi (atunci cand consideram ca suntem imuabili dinamicilor din afara propriei noastre persoane).

In ambele cazuri Creatia stagneaza, universul individual ingheata, dinamica lucrurilor devina statica si evolutia se opreste. De ce? Pentru ca a intampina stari si evenimente in mod creativ si participativ nu inseamna nici dependenta, nici independenta. Tot ce este viu, vivace, veridic inseamna INTERDEPENDENTA.

Exercitiul ne invata sa cultivam pe fondul alegerilor noastre (oricare ar fi elementele pe care acestea le includ sau le exclud la nivel decizional) o stare compasiva de fond, insemnand o impacare la toate nivelele cu sine, cu lumea, cu viata, cu tot ceea ce ESTE. Ulterior cultivarii acestei stari, alegem inr-un mod non-rezistiv dar decisiv care ne sunt urmatorii pasi in aceasta realitate, fiind gata sa lasam din ceva pentru a creste in altceva.

Imi plac urmatoarele versuri ale Madonnei:
"Freedom comes when you learn to let go
Creation comes when you learn to say no."

Sugereaza o atitudine de tipul Acceptare-Respingere vizavi de ceea ce vine pe firul evenimentelor. Individul evalueaza prezenta oportunitatii sau lipsa ei, construieste acolo unde exista sansa / deschidere / sustinere, dar poate sa si abandoneze o parte din constructie sau intregul edificiu atunci cand a inteles ca dinamicile vietii nu (mai) sunt favorabile actualelor demersuri catre implinirea aspiratiilor sale cele mai sincere. A muri in ceva pentru a te naste in altceva este paradoxul unei vieti traite din plin in virtutea unei maxim-revelatoare onestitati vizavi de acceptarea experientei si totodata individualizarea in cadrul ei. Creatorul se experimenteaza pe sine prin bucati de constiinta aparent disparate, insa perfect integrate intr-un continuum al experientei creationale, din care toate fac parte, in pofida individualitatii lor. Despre perceperea simultana a fragmentului si a intregului este acest instrument de transformare numit paradoxul acceptare-respingere.

A ramane cu perceptia doar la nivel de fragment te mentine deconectat de fortele spirituale care guverneaza intreaga experienta creationala, forte aflate cu mult dincolo de propria persoana si de care ideal ar fi sa nu ajungi niciodata sa te rupi pe de-a-ntregul. A te raporta doar la intreg, te anuleaza ca individualitate in cadrul experientei fragmentelor, scopul fragmentarii fiind acela de a face ca intregul sa se inteleaga mai bine pe el prin prisma relatiilor pline de provocari dintre diferitele segmente ale sale investite cu personalitate, creativitate, individualitate.

De aceea este atat de important sa nu dezvolti disociere completa de ceva (pe fond de REPULSIVITATE) si nici identificare completa cu altceva (pe fond de ATRACTIVITATE). In momentul in care ai reusit sa ai o relatie corecta, echilibrata, atat cu partea placuta cat si cu cea neplacuta pe care le implica o dinamica (fie interioara, privitoare la starea de spirit, fie exterioara, privitoare la un context de evenimente), in momentul in care si ceea ce ai de acceptat si ceea ce ai de respins este in mod egal imbratisat si tratat cu integritate, in momentul in care ai reusit sa vezi o energie mai mult sau mai putin distorsionata ca fiind la origine Creatorul - esenta infinit armonioasa a tuturor lucrurilor si experientelor - atunci ai depasit conditia limitativa impusa de o anumita fateta a lucrurilor din realitatea tridimensionala.

Desi in realitatea 3D nu putem imbratisa decat un anumit aspect al unui eveniment / dinamici de evenimente la un anumit moment de timp (alegem intre bun / rau, placut / neplacut, comod / incomod, potrivit / nepotrivit, frumos / urat, oportun / inoportun, util / inutil), totusi, la nivel de fond perceptual, armonia la care aspiram in viata noastra ne reclama imbratisarea simultana a tuturor aspectelor - dorite si nedorite - aferente unui episod de viata (stare, intamplare). Asta inseamna ca, indiferent ce alegem, sesizam legitimitatea tuturor optiunilor existente si astfel, ne mai opunand rezistenta in campul constiintei fata de nici un aspect implicat, ajungem sa ne facem alegerile dintr-un nucleu perceptual de la nivelul caruia mintea si sufletul Creatorului din noi intra in rezonanta cu mintea si sufletul Creatorului tuturor lucrurilor.

Practic, STAREA din care ALEGEM, poate face ca CEEA CE AM ALES sa conduca la o ampla reasezare interioara si exterioara a lucrurilor, sustinuta de o conexiune subtila si extrem de rodnica intre campul constiintei noastre si macro-constiinta creationala, asa incat, oricare ar fi urmarile, chiar daca suprinzatoare sau neasteptate, nu vom ajunge nicicand sa manifestam vreun regret sau sa ne facem vreun repros vizavi de ceea ce am decis sa intreprindem astfel. Odata ce s-a ajuns in aceasta maniera la stari purtatoare de viziune si har, intelegem ca alegerile pe care le avem de facut moment de moment sunt despre a pune perceptia universalizata asupra lucrurilor inaintea oricarui demers punctual catre fericire si succes, nu povestea cu succesul si fericirea inaintea universalizarii perceptiei. Adancimea perceptuala de fond exersata moment de moment pe situatii punctuale este cea care genereaza succes si fericire. Ce ne indica acest lucru? Faptul ca munca perceptuala este CAUZA, in timp ce succesul si fericirea sunt EFECTE in tot ceea ce intreprindem. Lucrand la nivelul efectelor obtinem o constructie subreda. Lucrand la nivelul cauzei, constructia beneficiaza de forta spirituala si suport karmic.

SUCCESUL singur nu conduce la FERICIRE, multi oameni de succes ajungand adesea sa resimta o goliciune interioara extrem de persistenta.

La randul ei, FERICIREA singura nu poate fi o baza solida pentru SUCCES pentru ca nu are din ce sa se alimenteze, adesea lipsa succesului antrenand si o lipsa de fericire.

Succesul si Fericirea se afla astfel jucstapuse intr-un paradox de tipul “Ce-a fost mai intai? Oul sau gaina?” Nici succesul nu a fost inaintea fericirii si nici fericirea inaintea succesului. Ele sunt un conglomerat de efecte care decurg din afirmarea unei atitudini de fond capabila sa accepte in timp ce respinge si sa respinga in timp ce accepta orice fel de fenomene si dinamici: evenimente, stari, oameni si idei.

Intelegerea si aplicarea paradoxului in viata de zi cu zi mentine inima deschisa, mintea esentializata, precum si puterea de a misca lucrurile la maximul ei de eficienta si sustenanta.