Despre Onestitate

ONESTITATEA este un ingredient foarte important al dezvoltarii personale si al oricarei schimbari favorabile pe drumul vietii. Onestitatea fata de ceilalti deriva din onestitatea fata de sine. Sunt cateva reguli de baza care activeaza in individ filonul de forta spirituala al onestitatii..
- Nu incerca sa pretinzi ca ai sentimente atunci cand nu le ai (afectiunea nu va fi mai puternica in momentul in care te minti pe tine, iar celalalt nu va primi mai mult din ce-si doreste atunci cand ii dai impresia ca are ceva ce nu exista; ceea ce oferi cand minti este doar o cutie goala frumos ambalata, inmanata cu promisiunea de a gasi in ea ceva ce nu s-a aflat niciodata acolo).
- Nu inlocui nevoi si dorinte adevarate cu unele false, indiferent cat de greu este sa recunosti ca ceea ce-ti doresti cu adevarat este momentan indisponibil.
- Nu adopta obiective si viziuni care nu sunt ale tale, in baza unui trend social care se erijeaza in model universal despre cum e "normal" sa raspunda un individ la stimuli si cum ar "trebui" cu totii sa ne aliniem acestei "normalitati".
- Nu adera la precepte si dogme pe care nu le intelegi, care nu te conving, in care nu crezi, doar pentru ca traditia, curentul cultural dominant sau inertia maselor te indeamna sa fii si tu unul de-al lor.
- Nu pretinde ca drumul tau este usor cand de fapt este greu (in felul acesta pui o masca la o slabiciune, la o greutate, la o durere pe care vrei s-o faci sa para putere fara sa fi ajuns s-o transformi din povara in comoara).
- Nu afirma ca drumul tau este greu cand de fapt este usor (in felul acesta pui o alta masca la ceva ce nu a fost niciodata puternic in tine dar tu vrei cu tot dinatinsul sa-l faci sa para astfel).
- Nu sustine ca un lucru iti provoaca placere cand de fapt iti este complet dezagreabil (si viceversa).
- Nu infaptui lucruri fara o intentie clara in minte.
- Asociaza-te in diferite proiecte cu acele persoane care privesc in aceeasi directie cu tine.
OPUSUL UNEI ASTFEL DE ABORDARI este, aproape fara exceptie plafonarea, decredibilizarea, auto-ridiculizarea, prin imbratisarea de-a gata si de-a valma a celor mai simpliste si la indemana poteci, dogme si norme. Conformismul apatic, auto-sabotarea si auto-limitarea sunt cateva din consecintele extrem de neplacute - dar inevitabile - ale unei abordari a vietii lipsite de onestitate.
Ai curajul si afirma-te! Admite ca e posibil sa gresesti pentru a putea sa inveti! Accepta hopurile drumului si continua-ti calatoria catre acea destinatie desemnata ca reprezentativa in constiinta ta! Alege cu onestitate, curaj si asumare sa lasi in urma etichetele, mastile, dogmele ingurgitate pe nerasuflatelea! Descopera puterea din spatele cuvantului “impreuna”, in multele ei forme si nuante. Si nu uita nici un moment de valorile spirituale bazate pe integritate de care depinde sustenanta propriei tale existente pe calea evolutiva de esenta pozitiva!
Contribuie financiar..
Existenta unei astfel de lucrari presupune o investitie continua de timp, inspiratie si energie in cercetare si dezvoltare. Sustinerea financiara de care are nevoie acest proiect poate asigura consacrarea deplina a eforturilor depuse inspre aducerea in manifestare a unei noi cunoasteri, capabila sa interconecteze in mod benefic toate aspectele care ne guverneaza existenta si care conteaza cu adevarat.
Experiente de cunoastere..
Contact..

Locatie: Bucuresti, Romania
Mai multe informatii: Despre autor
E-mail: fortasigratie@protonmail.com
Inscrie-te pentru noutati..
Pentru a evita ca mesajele sa ajunga in SPAM,
iti recomand sa adaugi la contactele din contul tau de e-mail adresa info@fortasigratie.ro