Cocrearea realitatii prin obiective universale pe calea pozitiva a evolutiei umane
A ne stabili obiectivele vietii si a urmari ca prin fiecare pas facut sa ne apropiem din ce in ce mai mult de realizarea lor este un proces avand capacitatea de a da un scop si un sens major existentei noastre, de a comuta viitorul pe destin, de a ne oferi motivatii de nezdruncinat in demersurile de orice fel, precum si capacitatea de a genera tot mai multa putere de manifestare si foarte multa focusare pe constructia care incepe din apele adanci ale forului nostru interior si se termina in cel mai evident mod la nivelul planului fizic. Am numit acest parcurs CO-CREAREA REALITATII deoarece antreneaza in manifestare doua fenomene simultane: pe de-o parte aducera propriei contributii creatoare la dinamicile acestui Spatiu-Timp, pe de alta parte interactiunea spontana cu alte creatii, ale altor fiinte, care ne influenteaza propria creatie. Este un joc interactiv si dinamic in care avem un cuvant important de spus in relatie cu toate celalalte lucruri alaturi de care coexistam.
Cocrearea realitatii este DRUM si DESTINATIE in acelasi timp. Este drum atunci cand vorbim despre un parcurs etapizat necesar ajungerii la niste obiective si este destinatie atata timp cat luam in considerare faptul ca A JUCA tot acest joc creational moment de moment este scopul pentru care suntem aici. Cocrearea realitatii incepe de la un anumit set de convingeri si aspiratii personale care, pe masura ce capata un grad tot mai ridicat de universalitate, ajung sa se bucure de sustinere spirituala din spatiile cauzale.
Stabilirea obiectivelor este primul pas din aceasta lunga si extrem de interesanta calatorie (in cazul in care alegem sa o facem). Este momentul in care ne definim si apoi implementam in constiinta noastra o veritabila HARTA a viselor, a dezideratelor destinului nostru.
Harta viselor va trebui sa fie ceva foarte concret si bine conturat, abordand toate palierele existentei si mergand direct la tinta in ceea ce priveste optimizarea propriei vieti si lumi in acord cu acele valori in slujba carora decidem sa ne punem intreaga noastra viziune si contributie.
O harta FIZICA in acest sens este necesar sa afiseze fraze cheie, poze care fac cat o mie de cuvinte, sa manifeste o rezonanta intensa cu mintea si sufletul creatorului ei. Ea trebuie sa produca incantare la prima vedere, o stare de elevare a mintii si de multumire a sufletului, trebuie sa produca motivatie, inclusiv energie in corp. De aceea o harta a viselor este de fapt o harta a propriei fericiri si impliniri, o harta a drumurilor posibile catre infaptuirea lucrurilor in care credem cu adevarat, o harta a deslusirii si materializarii propriei meniri. Ce indica ea de fapt? Ceea ce tu si numai tu definesti ca fiind ACASA.
Ia-ti oricat de mult timp iti este necesar (zile, saptamani, luni) pentru a intocmi si rafina aceasta harta. Foloseste cate un panou pentru fiecare din cele 3 ramuri majore ale vietii: bunastare (insemnand sanatate, resurse materiale, cariera, timp liber), relatii (personale si socio-profesionale), spiritualitate (cunoasterea de sine si de lume). Odata finalizata harta, treaba ta este sa ai grija ca din acest moment sa o integrezi tot mai bine in constiinta personala si in viata de zi cu zi printr-o interactiune constanta cu atributele si valorile sale. Din punct de vedere perceptual, subtil, vei parcurge harta din nou si din nou cu ochii, cu mintea si cu sufletul, iti vei conecta si reconecta simturile la aceasta noua realitate desemnata ca reprezentativa pentru tine. Cu fiecare noua revizuire a hartii vei adanci si vei rafina viziunea initiala. Din punct de vedere material, concret, vei avea grija sa aplici in existenta cotidiana, din aproape in aproape, dezideratele si principiile noilor tale directii evolutive. Te vei alinia prin tot ceea ce faci cu intentia parcurgerii drumului vietii in acord cu obiectivele stabilite si intelese. Vei deveni tot mai constient de conexiunea evenimentelor din viata ta cu aceste obiective si iti vei directiona actiunile tinand cont de ele, ajungand sa traiesti fizic, emotional, mental, spiritual, in fiecare moment al existentei, in acord cu cele mai reprezentative repere pentru propria fericire si implinire.
O borna sau un barometru important al cocrearii realitatii este ENTUZIASMUL. Sentimentul cel mai viu al fiintei numit entuziasm este un SEMN ca, atunci cand el exista, activitatea individului este aliniata intr-o buna masura cu aspiratiile Sinelui Mai Inalt (sinele nostru metafizic, cel care ne guverneaza existenta in plan subtil) si tocmai aceasta ALINIERE este cea care declanseaza entuziasmul. Acest entuziasm va conduce in mod natural catre ceea ce fiecare este „menit" sa faca - ceea ce Sufletul lui „spera" ca liberul sau arbitru va decide sa intreprinda. Acestea sunt SCOPURILE noastre. Entuziasmul devine astfel un mod simplu dar eficient de a ne evalua si reevalua scopurile vietii.
Entuziasmul este o stare de inalta vibratie care apare atunci cand gandurile, cuvintele si faptele personalitatii / eului din dimensiunea fizica sunt aliniate cu intentiile Sinelui Mai Inalt din dimensiunea metafizica privind implinirirea unei meniri care sa polarizeze fiinta si lumea inconjuratoare inspre mai multa cunoastere, armonie si progres. Asadar, entuziasmul / exaltarea serveste drept „busola" care te anunta atunci cand te afli „pe cursul cel bun", adica atunci cand infaptuiesti sau contempli exact ceea ce intentioneaza Sinele tau Mai Inalt.
Sinele Mai Inalt comunica prin intermediul intuitiei cu fiinta care suntem fiecare din noi in acest Spatiu-Timp. Intuitia este un presentiment, o pulsatie creatoare, o cunoastere interna, o premonitie, un simt al adevarurilor mai inalte care ne invaluie si ne invita sa privim la Marele Joc al Creatiei dincolo de logica imediata a lucrurilor. Atunci cand mintea fizica se considera la comanda, adica atunci cand se vede pe ea ca fiind cea care trebuie sa duca tot greul, sa creeze tot, sa rezolve toate problemele, sa gaseasca toate raspunsurile, aceasta poate ajunge captiva intr-o bucla infinita de ganduri. Construim astfel trasee interminabile prin banca memoriei mentale, crezand ca putem rezolva o situatie de criza in baza unor date culese din trecut. Doar ca NU ASA opereaza eficient mintea cu care am fost inzestrati ca fiinte multidimensionale. Este necesara largirea canalului intuitiei, a celui de-al 6-lea simt, a creativitatii si libertatii unei gandiri care cugeta, simte, anticipeaza si cocreeaza spatiul si timpul, nu doar se vede prinsa in ele. Cand oamenii incep sa ingreuneze mintea fizica pentru a testa mental toate variantele posibile in incercarea de a gasi SOLUTII logice la situatii paradoxale, o supraincarca, in mod nefericit, cu sarcini pentru care mintea rationala nu a fost programata. Nu-i de mirare ca se simte atat de grea, de mohorata si de suprasolicitata pana la epuizare. Se poate insa renunta la modul zbirist in care mintea rationala e pusa la treaba ca sa rezolve orice lucru, permitand Sinelui mai inalt sa intre in scena si SA ARATE o modalitate mai potrivita de abordare a problemei, sugerand o cale surprinzatoare, in acord cu elemente de conjunctura pe care nu avem cum sa le previzionam acum si de care vom deveni eventual constienti doar undeva in viitor. DUPA CARE se permite mintii logice sa proceseze sugestiile si semnalele furnizate la nivel intuitiv de Sinele Mai Inalt, prelucrandu-le pana cand ele devin perfect inteligibile si aplicabile in secventa spatiu-timp curenta.
Asadar, pe cale intuitiva, cand iti urmezi entuziasmul/exaltarea si faci ceea ce aceasta emotie te indeamna sa faci, inseamna ca:
1. Aceasta activitate te reprezinta si beneficiaza de forta spirituala furnizata de particparea Sinelui Mai Inalt la intentiile, deciziile si actiunile tale.
2. Deoarece te reprezinta si iti place, aceasta activitate este fluida, antrenanta, surprinzatoare, promitatoare.
3. Deoarece face parte din "calea si menirea ta", Universul o sustine, iesind in intampinarea ei cu evenimente care o alimenteaza si o completeaza.
Chiar daca urmandu-ti exaltarea inseamna sa faci lucruri aparent superficiale, in cantitate neglijabila sau lipsite de importanta, este recomandabil sa urmezi acest parcurs si sa faci ceea ce simti ca e de facut - chiar daca pe moment nivelul de impact al actiunilor tale este nesemnificativ! Actionand in felul acesta, este foarte posibil sa te intalnesti cu acele oportunitati paradoxale oferind conexiuni cu situatii si persoane cheie, aflate intr-o pronuntata aliniere cu avansarea in directia obiectivelor si aspiratiilor vietii tale.
Calea Spirituala Pozitiva a evolutiei si devenirii umane iti cere insa un lucru foarte important: sa-ti urmezi exaltarea cu INTEGRITATE, ceea ce inseamna sa tratezi orice fiinta si orice aspect al existentei cu acelasi respect si cu aceeasi consideratie cu care ai vrea ca tu sa fii tratat. Este de asemenea important sa intelegi ca aceasta consideratie nu se traduce printr-o aprobare implicita si impaciuitoare a diferite actiuni obscure initiate de indivizi obscuri sau prin placerea de a fi in preajma lor, ci este mai degraba o stare interioara de respect vizavi de orice forma de manifestare a Creatorului care isi cere dreptul ei la existenta si experienta. Dincolo de acest respect insa, ramane impetuos necesara apelarea PREFERINTEI cand vine vorba de oricine si orice.
Preferinta inseamna exercitarea abilitatii de a sesiza ceea ce esti TU cu adevarat in raport cu mediul inconjurator, adica ce te entuziasmeaza, ce te provoaca, ce te motiveaza sa faci anumite alegeri, sa mergi mai departe intr-un anumit fel. A prefera un lucru nu presupune invalidarea celorlalte lucruri pe care nu le preferi insa reclama in permanenta ASUMAREA DECIZIEI: aceea de a raspunde favorabil sau nefavorabil la gandurile, vorbele si actiunile altora prin prisma propriilor ganduri, vorbe si actiuni. Atitudinea critica nu poate fi exclusa din nici un context, dar, din punct de vedere al caii spirituale de esenta pozitiva, sensul si menirea ei este de confruntare si nu de crucificare, de elevare si nu de invalidare. A nu-ti respecta preferintele denota LIPSA DE INTEGRITATE FATA DE SINE, adica lipsa de respect fata de propia persoana si o renuntare tacita si laşã la propriul parcurs, important pentru calitatea experientei intregului ansamblu creational din care facem parte.
Urmandu-ti preferintele cu integritate, daca ai ceva de oferit in realitatea la care tu contribui, atunci vor aparea si cei pregatiti sa intampine acel lucru pe baza de preferinta si de integritate.
Cand dorim intens sa facem ceva chiar ACUM si este usor de realizat acest lucru, nici o problema, pur si simplu il facem. Dar daca ne dorim foarte tare sa facem ceva si NU este posibil sa facem lucrul dorit la momentul respectiv, ne gasim atunci la o rascruce de drumuri:
- Putem alege sa interpretam aceasta situatie drept "Sunt terminat daca nu obtin ceea ce-mi doresc!" (FRICA de necunoscut) sau "Nu-mi da mie soarta asa o viata!" (VINA de a nu fi suficient de bun) sau "Ceea ce vreau eu nu este realizabil in aceasta realitate dezolanta" (ATASAMENTUL de neputinta).
- Ori putem alege urmatoarea interpretare: "Daca nu obtin acum ceea ce vreau, atunci cu siguranta exista un motiv pentru care acest lucru nu se intampla si voi vedea pe parcurs ce este de facut pentru a merge pe mai departe intr-un fel sau altul in directia lucrului care ma atrage si ma implineste".
Alegerea unei variante este critica, deoarece aceasta alegere este echivalentul selectarii unui CREZ / a unui CONCEPT / a unei IDEOLOGII care sta la baza multor trasaturi de caracter, conturand un anumit parcurs de viata pe firul evenimentelor.
Daca alegi sa interpretezi situatia drept "Sunt terminat!" sau "Nu conteaza ce vreau eu!" sau "Nu exista solutii!" atunci este probabil ca nu vei obtine ceea ce-ti doresti si nu vei progresa catre materializarea celor mai importante aspiratii ale fiintei tale. Insa alternativa este urmatoarea: Poti alege sa interpretezi aceasta situatie (situatia de a nu fi capabil ACUM sa faci CEEA CE DORESTI) drept: "Exista un timp pentru toate. Atunci cand Subiectul (omul) este pregatit, Predicatul (evenimentul) isi face aparitia." A-ti pastra consecventa in implinirea lucrurilor pentru care vibrezi SI a-ti asuma drumul mai mult sau mai putin dificil pana la ele este o cheie universala care deschide multe usi. Intre timp obiectivele se remodeleaza, se rafineaza pe parcurs, se diversifica si se nuanteaza, insa orizonturile atentiei si energiei noastre se mentin in sincronicitate cu obiectivele moment de moment.
O nevoie neimplinita din zona relatiilor, a prosperitatii, a sanatatii, a carierei, are menirea karmica de a te face sa pleci singur in cautarea implinirii ei, asumandu-ti atat telul, idealul, visul, cat si drumul pana la el, cu toata munca de cunoastere pe care o implica si o impune.
Pe parcursul procesului de aducere in manifestare a dezideratelor existentei noastre, poate fi necesar ca individul sa isi incheie cu succes anumite etape de viata mai vechi, care isi cer finalitatea si concluziile lor inainte ca orice altceva sa ajunga sa se intample, impunand practic inchiderea unui capitol de viata inca nefinalizat pentru ca un altul nou sa inceapa sa se scrie. Spre exemplu, poate fi necesar sa-ti inchei niste studii, sa-ti rezolvi anumite rezistente mental-afective la schimbare, sa dezvolti o latura blanda sau o latura tare a personalitatii ori pur si simplu sa te desprinzi de relatiile toxice ale etapei de viata curente, fapt care sa poata activa un anumit portal energetic menit sa te duca mai aproape de acele conjuncturi aflate in rezonanta cu obiectivul de viata ales, tot mai bine integrate in noua ta existenta.
Deseori Sinele Mai Inalt „aranjeaza" CRONOLOGIA lucrurilor de asa maniera incat sa obtinem ceea ce ne dorim DOAR in urma unor actiuni virtuoase derulate pe o perioada de timp mai scurta sau mai lunga. Inteligenta universala urmareste ca noi sa dobandim experienta si expertiza, o cunoastere tot mai acurata a realitatilor interioare si exterioare, o anumita adancime a campului perceptual si, peste toate, o aliniere definitorie cu o cale spirituala. Astfel ca, atunci cand chiar ajungem sa experimentam ceea ce ne dorim, in loc sa ne raportam la fenomenul respectiv intr-o maniera simplista, limitata la culorile alb si negru, atingem o complexitate a interactiunii capabila sa suprinda mult mai multe nuante in relatia cu fenomenul in cauza.
Asadar, atunci cand iti doresti sa faci ceva si acel ceva nu este disponibil imediat, e necesara o raportare constienta la SINCRONICITATEA UNIVERSALA. Ce inseamna acest lucru?
Sincronicitate Pozitiva
Atunci cand iti urmezi exaltarea cu integritate chiar si in cele mai tulburatoare situatii, acest lucru conduce la "Sincronicitate Pozitiva": lucrurile se rezolva la un moment dat, obiectul unei aspiratii sau nevoi se manifesta intr-un mod surprinzator, cu implicatii si contotatii la care adesea nu te-ai fi asteptat.
Sincronicitate Negativa
Atunci cand renunti la exaltare in numele tulburarilor de care te lasi condus (adesea egoiste si limitate din punct de vedere al unei evolutii spirituale), o astfel de abordare predispune la „Sincronicitate Negativa" - evenimente coplesitoare isi fac aparitia pe cursul vietii, lucrurile pe care le vrei cel mai mult se lasa nu doar asteptate ci pot ajunge sa apara intr-o varianta surogat, care lasa foarte mult de dorit.
- "Sincronicitatea Pozitiva" are legatura cu acumularea de merite karmice si se refera la aparitia pe firul vietii a exact acelor evenimente care sunt reflectii ale virtutiilor dobandite prin conlucrarea cu esenta suflet in demersurile si incercarile fiecaruia dintre noi.
- "Sincronicitatea Negativa" se refera la aparitia pe firul vietii a exact acelor evenimente care sunt oglinzi ale propriilor nevroze, ale propriilor abordari usuratice (sau dezertari) de la un potential parcurs merituos si rodnic din punct de vedere spiritual.
La sincronicitate pozitiva se poate ajunge doar cultivand si atestand calitati importante ale mintii si sufletului in dinamica evenimentelor de zi cu zi: atentie, grija, rabdare, perseverenta, empatizare, asumare, flexibilitate, claritate, integritate.
La sincronicitate negativa se ajunge cu usurinta atunci cand umbra (partea bruta, neprelucrata si neinaltata din om) domina motivatiile si actiunile individuale prin atitudini si manifestari nejustificate, gregare, barbare: lipsa de viziune, lipsa de inteligenta, lipsa de mobilizare, persistenta in neintelegeri majore ale dinamicilor de orice fel, egoism, gelozie, lene, resemnare, nepasare.
Avand aceasta perspectiva asupra lucrurilor si disciplinandu-ti viata dupa un program evolutiv ajungi sa intri din ce in ce mai mult in MAGIA existentei tale.
Ajungi sa te trezesti simtind ca ai un rost si un loc in acest Univers, pe aceasta planeta, in viata ta de aici si de acum.
Ai un motiv urias sa existi: propriul entuziasm de a-ti urma drumul. Si mai mult decat atat: traiesti in acord cu acest entuziasm, il intelegi, e cu tine, se manifesta, te motiveaza, te reprezinta, te valideaza si te confirma, conduce treptat la noi provocari, inspira o lume intreaga si deschide porti catre realizari nebanuite.
Contribuie financiar..
Existenta unei astfel de lucrari presupune o investitie continua de timp, inspiratie si energie in cercetare si dezvoltare. Sustinerea financiara de care are nevoie acest proiect poate asigura consacrarea deplina a eforturilor depuse inspre aducerea in manifestare a unei noi cunoasteri, capabila sa interconecteze in mod benefic toate aspectele care ne guverneaza existenta si care conteaza cu adevarat.
Experiente de cunoastere..
Pentru cel care citeste..
Menirea acestui proiect este sa inspire si sa trezeasca setea de adevar si de cunoastere. Sa motiveze pe fiecare in parte sa cerceteze mai departe acele aspecte ale existentei care il preocupa cu adevarat. Sa trezeasca dorinte si initiative de sustinere a libertatii, dreptatii si calitatii vietii pe planeta. Sa ofere directii potentiale de progres pline de scop si sens.
Indiferent cine esti tu, cel care citeste, nu prelua implicit ce scrie aici sau in oricare alta parte. Confrunta aceste informatii cu bunul tau simt interior. Experimenteaza aceste lucruri in viata ta, adopta-le, ajusteaza-le sau renunta la ele pe masura ce iti largesti orizonturile. Poate ca te-ai nascut si ai fost educat in tot felul de dogme pe care le exersezi de zeci de ani. Dar pe drumul acela ai tot fost. Stii unde duce, stii unde se opreste, stii foarte bine ca nu-ti mai ofera de o buna perioada de vreme nimic nou care sa-ti satisfaca aspiratia spre mai mult, mult mai mult.
Opreste-te acum si schimba. Ia-ti ce ai tu nevoie de aici si intra pe o noua cale a ta, inca o data si de la inceput. Fa cativa pasi pe acest nou drum. Vezi cum te simti. Confrunta provocarea. Permite povestii sa se deruleze. Urmareste fiecare pas facut si alege-l curajos pe urmatorul. Interiorizeaza experienta. Te simti mai viu? Misterul te incita? Perspectiva te invioreaza? Daca da, atunci da-ti voie sa vezi cat de adanca este vizuina iepurelui!
Contact..
Autor: Eduard IrimiaLocatie: Bucuresti, Romania
Mai multe informatii: Despre autor
E-mail: fortasigratie@protonmail.com
Din invataturile altora..
- "Pestera în care îti este frica sa intri ascunde comoara pe care o cauti.” ~ Joseph Campbell
- "Cand pierzi ceva, nu pierde lectia." ~ Dalai Lama
- "Timpul este suficient pentru oricine îl foloseste." ~ Leonardo Da Vinci
- "Libertatea este responsabilitate. Daca tu nu-ti asumi responsabilitatea, o va face altcineva pentru tine. Atunci devii sclav." ~ OSHO
- "Cel mai mare esec nu este cel ca ai gresit, ci acela ca nu ai incercat." ~ Leon Adama
- "A te purta ca si cum viata este o pasnica livada inflorita inseamna a te muta, nating, intr-o utopie. Umorul e bun, pretuirea bunei-dispozitii e legitima, dar adoptarea neconditionata a unui perpetuu si bovin suras e o forma de insuficienta mentala." ~ Andrei Plesu
- "Inca de la nasterea pe aceasta planeta multi dintre noi suntem conditionati sa credem ca menirea noastra este sa ne sacrificam, sa devenim martiri, sa simtim durere in timp ce altcineva se simte bine prin mijlocirea durerii noastre. Cand insa ajungem sa ne percem pe noi la fel de importanti ca pe oricine altcineva, cand ajungem sa ne oferim in egala masura dragostea si respectul pe care il oferim celorlalti si dorim sa ni-l ofere ceilalti, atunci toata viata noastra va fi despre dragoste si respect." ~ Lyssa Royall
- "Transformarea personala are efecte globale. Pe masura ce progresam, progreseaza si lumea. Revolutia care va salva lumea este in mod ultimativ una personala." ~ Mariane Williamson
- "Singuratatea nu inseamna sa nu ai oameni in jurul tau. Inseamna sa nu ai cu cine sa impartasesti lucrurile care conteaza cu adevarat pentru tine." ~ Carl Jung
- "5 pacate capitale: bogatie fara munca, placere fara constiinta, ratiune fara emotie, politica fara principii, comert fara moralitate."
~ Mahatma Ghandi
- "Exemplul personal nu este principalul lucru care ii influenteaza pe altii, este singurul lucru care o poate face. El reprezinta diferenta dintre a avea idee despre cale si a merge pe cale.'' ~ Albert Schweitzer
- "In viata obtii ceea ce ai curajul sa ceri."
~ Oprah Winfrey
- "Esti ceea ce alegi sa devii." ~ Carl Jung
Inscrie-te pentru noutati..
Pentru a evita ca mesajele sa ajunga in SPAM,
iti recomand sa adaugi la contactele din contul tau de e-mail adresa info@fortasigratie.ro