Forta si Gratie

Meditatia transcenderii dramei prin moarte arhetipala

O frica teribila, un sentiment de vina sau un atasament apasator fata de un lucru / persoana / situatie se pot trezi brusc din latenta intr-un context cotidian sau pur si simplu se activeaza in timpul somnului de noapte, cu un maxim de intensitate dimineata la trezire. Atunci cand se intampla, e bine sa ne oprim pe cat posibil din ceea ce facem si sa ne conectam cu simturile la realitatea neplacuta pe care o resimtim in primul rand in corp si mai departe la nivel de emotie si de ideologie. Oricare realitate ar fi aceea, incercam sa extragem din ea cat mai multe informatii, alcatuind un tablou bogat in nuante cu privire la ce gandim si cum simtim. Facem acest lucru pornind de la nivel de intentie, conectand experienta exterioara la universul interior de senzatii, sentimente si concepte, depistand legatura extrem de personala dintre un eveniment, planul afectiv si mentalul conceptual. Vezi in acest sens procesul de investigare a substraturilor dramei.

Cum se intampla mai exact un astfel de proces? Pornind de la observarea simptomelor fizice - o respiratie accelerata, o crestere a pulsului, o tulburare de ritmicitate a batailor inimii, un gol in stomac sau o senzatie de voma, tremurul membrelor sau racirea semnificativa a lor. Toate acestea indica anumite dezechilibre afective care s-au activat. Este necesar sa ne observam cu atentie senzatiile corporale pentru ca mai apoi sa putem identifica zona afectiva raspunzatoare de simptome iar, mai departe, sa ajungem sa exploram declansatorii si intretinatorii de fond ai trairilor: curentele mentale (sistemul informational) prin care ne conectam si ne raportam in mod determinant la aceasta realitate.

Rafinamentul exercitiului consta in faptul de a nu forta, de a ramane conectati prin intentie la continuitatea procesului, respectand naturaletea derularii sale, acceptand ceea ce vine pe firul exercitiului sub forma de senzatii, stari, idei dar contiuand sa mentinem in centrul atentiei problema de la care am plecat si cercetarea sa intr-un mod atat intuitiv cat si rational. Practic lasam ca trecerea de la un sentiment apasator la unul senin sa se petreaca firesc, atunci cand mintea s-a inteles pe ea suficient de bine in relatie cu situatia si ajunge sa perceapa problema ca pe o etapa de aliniere - din ce in ce mai pronuntata - cu devizele si dezideratele cele mai importante ale fiintei.

Cand examinezi frica / vina / atasamentul incearca sa-ti pui urmatoarele intrebari si sa-ti gasesti rasunsuri la ele:

  - Daca as supune atentiei mele toate dramele interioare pe care le port in mine si daca le-as lasa pe fiecare in parte sa se amplifice foarte mult imaginandu-mi ca se intampla exact scenariul de care ma feresc cel mai tare, as muri de prea multa anxietate / rusine / frustrare / depresie sau as reusi sa depasesc aceste limitari ?
  - Ce s-ar intampla daca mi-as confrunta starile in asa fel incat sa ajung - mergand pe firul emotiilor - pana la convingerile care le cauzeaza?
  - Ce-as fi eu fara toata incarcatura de frica / vina / atasament?

Intrarea treptata in abisul dramelor interioare dizolva blocaje psihologice si noduri energetice vechi, activeaza zone perceptuale si fire cauzale noi, deschide porti catre noi sfere de intelegere si putere. Scenariile in care te simti cel mai vulnerabil sunt cele care trebuie abordate cu precadere in cadrul meditatiei arhetipale. Practic scenariile care intra in cele mai dureroase si mai adanci sentimente de frica, vina sau atasament sunt materialul didactic cel mai potrivit pentru limpezirea constiintei si expansiunea ei.

Magia si paradoxul exercitiului este ca, pe masura ce te dai procesului de confruntare cu drama, aceasta devine familiara, mai usor de sesizat, mai lejer de manevrat si incepe sa se destructureze din simturi odata cu intelegerea limitarilor ei. Atunci cand ai adus in campul constiintei o buna parte din constructia informationala a dramei, intentia de a schimba coordonatele povestii are destula substanta pentru a declansa o schimbare. Intelegi ce este determinant pentru prezentul si viitorul tau din povestea trecutului. Te intelegi pe tine mai bine si vezi in mod clar ce poti sa faci ca o poveste din trecut sa devina un ghid in prezent.

Acest proces poate fi asemuit cu o moarte arhetipala, in sensul ca pentru un anumit sablon, tipar sau model al dramei personale, tu incetezi sa mai existi ca pion si mijlocitor. Incetezi sa mai alimentezi o umbra, a carei energie se destructureaza de pe frecventa joasa de intelegere si manifestare pe care a existat pana acum si de pe care ti-a parazitat existenta. Pentru a putea sa declansezi acest proces este necesar ca nivelul de constiinta de pe care se lucreaza sa urce deasupra nivelului de intelegere si manifestare care alimenteaza starea tenebroasa si care, indirect, a generat drama interioara si exterioara in cauza. Ceea ce se intampla la trecerea de pe un nivel de constiinta si constientizare aflat intr-o zona de drama pe un altul, superior, este o reconfigurare perceptuala care ne permite sa privim lucrurile dintr-o perspectiva mult mai vie, inovatoare si transformatoare. Este precum un bloc de gheata care incepe sa se topeasca si toate formele de viata care au fost prinse in el se trezesc din criogenie, din glaciatiune si moarte clinica, inlocuind imobilitatea si infirmitatea cu o explozie de vitalitate si disponibilitate.

Acest proces reconfigureaza inclusiv structuri de la nivelul corpului fizic. Retelele neuronale isi modifica traseele si se reactiveaza pe configuratii noi, receptorii celulari se transforma de asa natura incat pot primi si procesa cantitati mai mari de informatie, lichidele corporale se purifica, organele corpului (in special inima si ficatul) se regenereaza – aparent fara nici o cauza. Ba mai mult, a face din procesele de introspectie si restructurare perceptuala angrenate in realitatea de zi cu zi o practica uzuala, conduce inclusiv la mutatii genetice in codul ADN cromozomial, astfel incat trasaturile genetice cu care ne nastem ajung sa se transforme de-a lungul timpului, reflectand noi coordonate cantitative si calitative ale modului nostru de a exista.

In timpul sesiunilor te lasi purtat cu o cat mai mare acuratete in realitatea dramatica ce se amplifica si sucomba sub propria greutate pe masura ce ochiul interior aduna la un loc numeroasele aspecte ale problemei si le investigheaza. Exercitiul functioneaza cu atat mai bine cu cat te lasi mai mult rascolit de proces, dezbracat complet de toate impotrivirile si rezistentele, mastile si subterfugiile de a ocoli adevarul dureros. Ramai ferm in intentia ta de a continua sa observi tot mai incisiv de unde vine frica, spaima, groaza, cum arata si cum se simte aceasta. Intri in malaxorul gandurilor care te traiesc cu intentia de a rescrie povestile care inca exista in tine si nu si-au gasit linistea, congruenta, implinirea. Nu este exclus sa te zbati, sa strigi, sa razi si sa plangi retraind momente poate pierdute, poate de mult uitate, unele inseriate, altele izolate, unele mai usoare, altele mai grele. Indiferent in ce scenariu te gasesti, oricat de dificil ar fi, revino cu intentia la urmatorul deziderat: "Scopul este sa simt, sa accept, sa inteleg, sa transform. Voi continua sa explorez ceea ce ma nemultumeste, ma afecteaza si ma provoaca!".

De unde vine toata nemultuirea, ce este ceea ce ne doare? Ne dor lucruri pe care le-am facut si multe altele pe care nu le-am facut, faptul ca uneori am asteptat si nu am actionat, iar alteori am suportat si nu ne-am afirmat. Ne doare un abuz pe care l-am suportat cu greu si ne doare ca poate candva am abuzat la randul nostru. Ne doare nedreptatea (care ni s-a facut sau pe care am facut-o) si ne doare faptul ca nu am stiut sa spunem NU mai devreme. Ne dor tradari vechi si noi, faptul ca am fost tradati sau ca am tradat. Ne doare sa vedem ca nu suntem acolo unde am vrea sa fim. Ne mai doare atunci cand nu avem cu cine sa impartasim lucrurile care conteaza pentru noi cu adevarat. Ne doare insasi faptul ca trebuie sa admitem toate aceste lucruri.

Meditatia Mortii Arhetipale topeste armurile pe care ni le-am construit atunci cand nu stiam cum sa facem fata durerilor surde din mintea si din sufletul nostru, preferand sa le ignoram in speranta ca negarea lor va durea mai putin. Si poate ca pe undeva asa a si fost, ne-am concentrat atentia pe alte lucruri si treptat am uitat de traumele copilariei, adolescentei sau maturitatii timpurii. Insa amprenta lor energetica a continuat sa traiasca in noi, curentul subteran al gandurilor ramase fara alinare si raspuns continuand sa ne bantuie. Asta inseamna ca, pe fir cauzal, acest curent de nemultumire si frustrare a continuat sa atraga periodic evenimente indicand existenta problemelor nerezolvate si a povestilor neterminate, a caror energie densa si grea nu a fost transformata si cu atat mai mult orientata catre actiuni implinitoare, purtatoare de scop si sens. Toata aceasta energie stagnanta constituie umbra noastra spirituala si atrage constant, pe principiul rezonantei, experiente dureroase menite sa ii evidentieze prezenta.

Umbra este zona de forta interioara bruta care astepta sa fie remarcata, acceptata, educata, inaltata. Este ca un copil rau care doreste sa primeasca acel gen de atentie care sa-l faca sa devina un copil bun si cooperant. Umbra este adesea o energie instinctuala care ne indreapta pasii catre acele dinamici de evenimente capabile sa o scoata din conditia limitata in care se afla ducand-o catre una cu mult mai elevata. Umbra ne ghideaza instinctiv catre acele situatii de viata care o reflecta asa cum este, nu cum pretindem noi ca ar fi. De exemplu, autoinvinovatirea devenita un obicei este reflectata adesea prin situatii de viata in care oamenii arata cu degetul spre noi si ne invinovatesc, uneori in cele mai agresive moduri.

Umbra DOARE deoarece existenta sa este intretinuta de faptul ca o parte din noi se lupta cu o alta parte, incearcand sa o suprime, incercand sa ii renege insasi dreptul la experienta si existenta.

Ce ne doare de fapt? Doua lucruri: DRAMATISMUL convingerilor noastre si CONTRADICTIA dintre convingeri. De exemplu:

- un concept din mintea noastra ne spune: "Trebuia sa dai dovada de fermitate si sa parasesti pe x cand ai avut ocazia!",
- altul spune: "Ai fost tot timpul prea bun pentru putinul pe care ti l-a oferit x!",
- altul vine si el si spune: "Tot ce a fost frumos in viata ta a venit de la x!",
- iar altul adauga si el: "Nu merita sa plangi pentru nimeni!".

Primul concept genereaza autoblamare (VINA de a nu fi fost suficient de bun, facand ceea ce trebuie), al doilea genereaza incrancenare (care este in acest caz o forma de ATASAMENT fata de un sine supralicitat, idilic, nerealist), al treilea genereaza disperare (FRICA vizavi de faptul ca probabil ai pierdut tot ce era mai bun in viata), in timp ce al patrulea genereaza rigidizare (un nou ATASAMENT vizavi de o imagine de sine impasibila, dezumanizata, ca urmare a negarii emotiilor spontane, a naturaletii unui spirit care traieste cu pasiune). Pe langa dramatismul evident al fiecarui concept, observam ca directiile si sensurile de mers la care indeamna fiecare dintre aceste concepte se bat cap in cap. De la primul pana la ultimul, conceptele trag fiecare intr-o alta directie si fragmenteaza fiinta - deja afectata de reactivitatea acestor concepte. Orice negare a oricaruia dintre aceste fragmente - in care spiritul se descompune datorita unei astfel de gandiri - alimenteaza umbra.

Se pun, prin urmare, doua probleme:

1. Reducerea substantiala a DRAMATISMULUI convingerilor / conceptelor / ideologiilor prin cultivarea de perspective si intelegeri noi.
2. Ajungerea la un CONSENS intre concepte astfel incat atitudinea mentala in fata evenimentelor sa fie nuantata dar echilibrata (conceptele sa se completeze unele pe altele generand un tot unitar).

Fortificatia interioara care ne-a ajutat candva sa ne mentinem in zona unui anumit concept aparandu-ne de interferenta cu toate celalalte, in actualul context de inaltare si emancipare devine balast si povara. De acest balast, de fluidizarea acestor energii grele ale "nedevenirii" noastre se ocupa Meditatia Mortii Arhetipale in Drama si Limitare. Cu ajutorul acestui instrument putem patrunde cu fermitate si mult curaj in apele tulburi ale sinelui nostru interior, mergand dincolo de toate convenientele si cutumele, traversand obstacole aparent insurmontabile si deblocand cursul gandurilor si actiunilor noastre printr-o reinventare fara precedent. Reusim sa intervenim asupra motivatiei noastre de a fi si asupra entuziasmului nostru de zi cu zi, asupra inspiratiei de moment si a propriei puteri creatoare, modificand decisiv INTERACTIUNEA cu planul fizic, precum si CONSECINTELE acestei interactiuni pe termen scurt, mediu si lung.

Meditatia Arhetipala comporta 7 pasi:

1. Intrarea in frica, vina, atasament. Acest pas implica identificarea cat mai acurata a fricii, vinei si atasamentului plecand de la nivelul disconfortului fizic si al situatiilor de viata generatoare de disconfort. Noul Testament mentioneaza urmatorul enunt facut de Isus Christos: "Cine isi apara viata cu orice chip, acela si-o va pierde". Semnificatia acestor vorbe rezida in ideea de a reusi sa devii parte activa si determinanta din povestea propriei vieti, practic sa te dai provocarilor ce vin de dincolo de predictibil pentru a realiza ceva semnificativ, sa nu te pui la adapost cu orice pret, sa nu eviti in fel si chip experienta cautand obsesiv-compulsiv solutia maximei sigurante de sine. Individul are nevoie de propria experienta de invatare, uneori pe calea usoara, alteori pe calea grea, de aceea mult mai convenabila decat fuga si decat cautarea de tot felul de asigurari va fi asumarea responsabilitatii pentru toate incercarile care apar ca si consecinta a prezentei noastre in acest spatiu-timp. E necesar ca individul sa se straduiasca de fiecare data sa dea tot ce considera el ca are mai bun de dat pentru consolidarea si esentializarea relatiei sale cu propriul univers interior si exterior.

2. Sondarea adancimii sentimentelor de frica, vina, atasament. Asta inseamna sa incetam sa ne mai impotrivim (adesea instinctual) abisurilor fricii, vinei si atasamentului ca parte a unui lung sir de conditionari derivate unele din altele. Cand nu ne mai impotrivim, nu mai generam reactii suplimentare de frica la frica (sub forma de nevroza si disperare vizavi de faptul ca ne e frica si consideram ca nu ar trebui sa ne fie), de vina la vina (ca si autoblamare vizavi de faptul ca ne percepem nedemni si nevrednici), atasament la atasament (dependenta de timpul si efortul investite intr-o realitate pe care am ridicat-o la rangul de reper existential unic). Mai apoi, de multe ori cand ne confruntam frica, in schema apare implicit vina. Brusc umbra neinaltata iti sopteste cat de nevrednic esti ca ai ajuns sa iti fie frica sau ca, in loc sa iti bati capul cu lucrurile magulitoare din punct de vedere al conventiilor sociale, tu stai sa iti pierzi timpul cu munca de curatare a unei deplorabile haznale psihologice care nu intereseaza pe nimeni atata timp cat stii cum sa o ascunzi. Umbra vinei se suprapune peste umbra fricii si determina o cavalcada de reactii emotionale distructive. Treaba este ca atunci cand apare vina (ca nu esti in regula) peste frica initiala (de a nu fi in regula), vina alimenteaza inapoi frica prin faptul ca ii mai adauga o componenta: frica de pedeapsa pentru nevrednicia ta - fie pedeapsa divina, fie pedeapsa conjunctural-sociala. Crescand frica, din nou creste si vina de a nu fi suficient de bun, de capabil, de vrednic pe drumul vietii. Este un cerc vicios extrem de nociv care nu poate fi sesizat decat atunci cand iei contact nemijlocit cu adancimile propriilor sentimente de nefericire si universul lor relational.

3. Depistarea cat mai clara a conceptelor care alimenteaza drama si care se opun curentului cauzal al vietii ce isi are originile in zona inefabilului si insondabilului, adica in spatele vãlului de uitare aplicat existentei noastre tridimensionale. Pe masura ce intram treptat in frica, vina si atasament distingem variate straturi si substraturi de credinte / ideologii / concepte care stau la baza existentei lor. In aceasta etapa a meditatiei arhetipale este necesara parcurgerea exercitiului de introspectare.

In cazul in care in joc sunt sentimente primare, punctuale, imediate, de genul "Mi-e frica de proba de oral de la Bac", "Mi-e frica de posibilitatea de a nu castiga procesul", "Mi-e frica de ceea ce s-ar putea intampla cu mama in operatie", nu avem ce introspectie sa facem pe firul dramei in astfel de cazuri. Ceea ce avem de facut este sa reusim sa traim cat mai confortabil cu frica, transformand-o in constiinta noastra din factor de blocaj in stres creativ. Admitem ca este acolo, admitem ca nu ne este indiferent felul in care vor evolua lucrurile si de aceea ne este frica, dar constientizam ca oricat de mare ne e frica, o parte din noi va exista intotdeauna in afara campului de influenta al respectivei frici. Ca sa reusim sa iesim cat mai mult din spatiul fricii, e necesar sa cultivam starea de observator activ al fenomenului interior, care decide ca, dincolo de frica de a nu pierde un lucru sau altul, mai exista si altceva. Moment de moment el alege sa accepte ca o parte din evenimentele traversate se intampla independent de vointa lui, fapt care genereaza insecuritate si deci frica, dar, dincolo de impredictibil, exista o zona unde ii este permis sa isi ia soarta in maini, sa isi joace propriul rol, sa isi aduca propria contributie la ceea ce traieste, moment de moment, pana la ultima suflare. Mentinand in simturi aceasta imagine treaza, frica nu mai poate monopoliza fiinta si, in timp, odata cu derularea evenimentelor, se va stinge.

De retinut insa ca daca nu ai luat contact cu frica, daca nu te-ai conectat la intreaga ei consistenta prin confruntarea nemijlocita cu orice forma a sa de manifestare, ea se va comporta ca o plasma, ca un abur, ca o masa de noroi curgator care va migra cu usurinta dintr-un loc in altul si va impregna toate celalalte preocupari ale fiintei, pe care le va sabota cu brio pentru ca nu ai reusit sa o fixezi si sa o delimitezi in campul constiintei tale. De aceea este atat de important contactul cu senzatiile corporale dezagreabile date de frica, identificarea emotiilor asociate fricii si, nu in ultimul rand, definirea ei clara la nivel de concept mental. Exersarea conexiunilor cu frica la toate nivelele este un lucru deosebit de important pentru ca, odata frica surprinsa in toata dimensiunea ei si fixata de acuratetea simturilor tale devenite constiente de ea, campul perceptual poate in sfarsit sa se extinda in afara campului fricii, stapanind frica si in acelasi timp reusind sa deruleze activitati in mod eficient dintr-o zona in care nu mai poate fi fi posedat, sabotat sau deturnat de frica in cauza. Asemenea unei tumori, inhibandu-i vascularizatia si impiedicand-o sa mai migreze dintr-o zona in alta, este o chestiune de timp pana cand frica va disparea.

4. Observam in continuare cat suntem de fragmentati de aceste concepte care se lupta unele cu altele si se opun - care cum considera - unei parti mai mari sau mai mici din experienta traversata. Experimentam in aceasta etapa durerea interioara ce deriva din revendicarile pe care fiecare parte din noi se considera indreptatita sa ni le transmita fara a tine cont de celalalte parti, respectiv ignorand mai mult sau mai putin posibilitatea existentei unei realitati unificate, implicand armonizarea partilor si nu disocierea lor. Desi inca nu stim cum sa unificam intr-un ansamblu coerent toate aceste parti disociate, ne putem antrena sa le identificam energia conflictuala, lipsa de sincronicitate, antagonismul, forta de respingere si vehementa de a-si pastra fiecare zona de influenta.

5. Cultivam o stare de acceptare vizavi de toate fragmentele percepute. Nu blamam si nu instrainam din campul constiintei nici un fragment de minte-suflet in favoarea altuia. In aceasta etapa invatam sa acceptam diversitatea, acceptarea fiind un precursor al uneia dintre cele mai importante virtuti pe calea spirituala a servicului orientat catre altii: compasiunea, reprezentand poarta de acces catre gratie (ca stare de fond a oricarei trairi). Acceptarea inseamna a face sistematic pace cu tot ce exista in materie de senzatii, emotii, conceptii pentru a ne putea ocupa ulterior, in mod eficient si fara pierderi energetice considerabile, de fiecare aspect in parte si de toate impreuna. Vom inceta sa mai alimentam reactivitatea conceptelor, luand act de existenta si mesajul lor fara insa a le mai oferi premise de victima / agresor / salvator vreunuia dintre ele. In sectiunea "Putere si Compasiune" vom afla mai multe lucruri despre transformarea conceptelor disociate si reactive in ceea ce s-ar putea numi raspunsuri unitare si creative la tot ce inseamna drama. Odata familiarizati cu aceasta abordare, o vom integra in practica noastra meditativa. Pana atunci insa exersam observarea si acceptarea bucatilor noastre de minte si de suflet ca si prim pas catre generarea coerentei. Aceasta observare si acceptare nu inseamna insa resemnare, pasivizare, dezertare fata de ceea ce incearca sa ne transmita fiecare bucata in parte, ci presupune investigarea pe un fond de non-agresiune a mesajelor pe care fiecare fragment de constinta are sa ni le transmita, uneori la nivel de logica a lucrurilor, alterori la nivel de stare afectiv-intuitiva.

6. Urmeaza sa empatizam cu tot ceea ce suntem noi in situatia de viata data. Empatizarea cu Sinele (ca suma a tuturor experientelor traversate) inseamna sa devenim nucleul propriei experiente, menit sa se accepte in totalitate pe el insusi in cadru. Inseamna a renunta sa ne mai invartim in cercul nesfarsit al asteptarilor despre CUM AR TREBUI sa ne arate viata in acest moment. Ne permitem sa traim in actualul spatiu-timp cu tot cu esecuri si reusite, cu impliniri si cu frustrari, cu idealuri sau cu lipsa lor. Auto-acceptarea nu inseamna disparitia gandirii critice, a obiectivelor vietii sau a bunului simt orientat catre investigarea intensiva a unor aspecte si nuante care domina campul constiintei, ci inseamna diminuarea tendintei naturale de a ne desconsidera pe noi, negand legitimitatea prezentei noastre in centrul experientei. Practic ajungem sa ne putem studia pe noi insine dincolo de prejudecata si desconsideratie, intregindu-ne personalitatea cu trasaturi complexe, profunde si pline de forta spirituala.

7. Ne luam apoi angajamentul sub forma de contract mental-sufletesc de a lucra in mod constant cu procesul transformarii. Vom constientiza beneficiile pe care ni le aduce aceasta practica, acest mod de a intampina realitatile vietii de zi cu zi. Elementul de angajament este foarte important. Schimbarea mult dorita - atat la nivel de stare cat si la nivel de eveniment - nu se poate realiza decat printr-o angajare ferma pe calea investigarii constante si raportarii esentializate la orice dinamica. Este nevoie de o cvasi-permanenta MOTIVATIE de a depune tot efortul de care suntem capabili pentru a intampina dinamicile vietii intr-un mod care sa le valorifice la maxim, motivatie intretinuta de cuantificarea rezultatelor aferente eforturilor depuse. Angajamentul este important pentru obtinerea unor BENEFICII REALE pe cale, a unor realizari nu doar satisfacatoare ci cu adevarat remarcabile, singurele care justifica timpul si efortul investite intr-o astfel de practica.

Unde ne va duce aceasta abordare a lucrurilor? La faptul ca nici un eveniment din gama realitatilor supuse atentiei in acest fel nu mai poate monopoliza emotional, mental, existential fiinta. Individul incepe sa stie ca respectiva experienta-forma nu il definineste pe deplin si, desi experientele dramei isi au fiecare rolul si rostul lor, ele nu sunt mai mult decat realitati limitate care comporta lectii. Atata timp cat ne putem conecta in felul acesta la o dimensiune mai vasta a viziunii si experientei pentru a renunta la ceea ce ajunge sa devina invechit si nefolositor, avem deja la dispozitie un instrument pretios al noilor timpuri, de cocreare a libertatii omenesti.

Este foarte important intr-o astfel de meditatie gradul de autenticitate a procesului, ceea ce inseamna:
 - capacitatea de a fi complet sincer;
 - capacitatea de a mentine activa intentia;
 - capacitatea de a fi un fin si riguros observator la toate nivelele: senzorial, emotional, mental, cauzal (mitic);
 - capacitatea de a nu te impotrivi dinamicii exercitiului, flexibilizand parcurgerea in functie de dinamica.

Valorile si abilitatile care se dezvolta pe fondul unor astfel de procese de cunoastere si reinventare de sine sunt vaste. Virtuti importante, puterea si compasiunea, un grad tot mai mare de intelepciune, insasi constiinta, infloresc toate pe un astfel de suport. Cheia reinventarii de sine, a ridicarii propriei vieti si lumi dintr-o conditie precara catre o conditie superioara a fiintarii este munca perceptuala din plan subtil angrenata tot timpul in realitatea din concret, abordare biunivoca ducand fara exceptie la evolutie si progres in toate directiile si domeniile.