Forta si Gratie

Sacrificiul de Sine si povestea Christica

Martiriul poate fi adesea lucrarea iubirii fara aportul intelepciunii. In lipsa unei gandiri mature care sa completeze empatizarea cu cei in numele carora ne sacrificam, genul de lucrare in care cineva se sacrifica pentru unul sau pentru mai multi poate foarte usor sa cada intr-o forma extrema de simpatie, de-a dreptul habotnica, nicidecum contrabalansata de ratiunea conform careia disparitia fiintei din planul fizic lasa fara ajutor si indrumare multe alte fiinte care intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat ar fi putut sa beneficieze de prezenta mai degraba decat de absenta celui din al carui sacrificiu nu se intelege si nu se castiga mare lucru.

Exista insa in diferite perioade de timp din istoria omenirii cate o poveste teribila a sacrificiului suprem. Daca punem in balanta beneficiile acestui sacrificiu cu beneficiile unei potentiale ramaneri in existenta a fiintei nesacrificate, e posibil sa descoperim ca apelul la intelepciune este imperios necesar sa-l aspecteze pe cel la compasiune - in ideea unei realiste consfintiri a oportunitatii sacrificiului sau inutilitatii lui.

Voi face o pleodoarie in cazul celui mai cunoscut sacrificiu din istoria spirituala a umanitatii: ISUS CHRISTOS.

Inainte de a intra in povestea martiriului as vrea sa punctez faptul ca viata unui om de talia lui Isus Christos nu poate fi o poveste nici simpla, nici clasica si, cu atat mai mult, usor de inteles. Ce stim azi despre copilaria lui Isus? Nimic. Ce stim despre educatia care i-a fost data lui Isus Christos? Nimic. Ce stim despre viata personala a lui Isus Christos? Nimic. Surse mai mult sau mai putin autentificate povestesc despre lucruri care nu apar in nici un material de informare de provenienta "bisericeasca".

Evanghelia gnostica atribuita Mariei Magdalena ne povesteste despre statutul de apostol al Mariei si totodata despre acela de sotie a lui Isus Christos. Evangelia gnostica atribuita lui Iuda ne vorbeste despre apostolul care si-a asumat misiunea "tradarii" propriului maestru chiar la cerea expresa si explicita a maestrului, faptul urmand sa ajute la implinirea unei parti importante din misiunea si menirea prezentei Christice pe Pamant: disparitia lui Isus dintr-o zona "cunoscuta" printr-un anumit proces (ritual), urmand ca atat disparitia cat si procesul intamplarii sale sa ramana, peste timp, un exemplu pentru generatii despre remarcabilitatea existentei constiintei christice si totodata o poarta de acces prin intermediul acestei constiinte catre anumite sfere de forta si gratie.

Personal consider ca viata lui Isus Christos a fost o viata plina de provocari - atipica pentru omul de rand - o viata grea, marcata de incercari din care copilul, adolescentul iar mai tarziu adultul era necesar sa atinga miezul spiritual al problemelor. Mai cred ca aparitia celor 3 magi de la rasarit nu a fost o aparitie unica, marcata doar de momentul nasterii lui Christos. Consider ca in viata lui - cel putin din adolescenta pana la maturitatea timpurie - au mai existat ghizi iar aparitia celor 3 magi (oricine ar fi fost ei) s-a repetat, acestia ajutandu-l pe omul Isus Christos sa isi insuseasca invataturi de inalta esenta si sa isi implineasca menirea pentru care s-a intrupat. Daca a calatorit sau nu cu acesti magi sau catre ei, daca a vizitat locuri sfinte din Asia, daca a fost insotit de parinti prin orice eventuale peripluri ale sale ori s-a aventurat singur in calatorii de cunoastere, aceste lucruri nu le putem sti, cel putin nu acum, insa epicul vietii lui Isus Christos mai putin conteaza in aceste vemuri. Important este ce intelegem dintr-o astfel de existenta la nivel de invatatura si cum alegem sa ne raportam la ea. Iar unul dintre cele mai importante momente si cele mai misterioase in acelasi timp este momentul crucificarii, precum si ce s-a intamplat inaintea lui, respectiv dupa el.

Consider ca procesul crucificarii a fost autentic, dar mai cred ca Isus Christos nu a murit pe cruce. Daca cercetam cateva dintre detaliile "tehnice" care ne sunt azi disponibile despre acest monstruos act de tortura numit "crucificare", constatam ca moartea pe cruce survenea din 4 motive: prin durere, prin pierderea de sange, prin foame si prin sete. Totusi crucificarea era conceputa ca o tortura pe termen lung, gandita in asa fel incat omul crucificat sa nu moara dupa cateva ore, ci marea majoritatea a celor crucificati sa agonizeze pana la 72 ore, fiind folositi astfel drept exemplu viu al soartei oribile ce-i asteapta pe cei care se impotrivesc stapanitorilor criminali ai acelor vremuri. Consider ca actul crucificarii lui Christos nu a fost programat intamplator in ziua de dinainte de Sabath (eveniment religios evreiesc). Continui cu observatiile personale: Isus Christos a fost acolo, a trecut prin Golgota. Insa, dupa o tortura continua culminand cu mai multe ceasuri de agonizat pe cruce, a fost dat jos pentru ca era sfarsitul zilei de dinainte de sarbatoarea Sabathului, moment in care toate supliciile erau oprite, urmand1 sa fie reluate de-abia dupa terminarea acestei sarbatori iudaice. Ziua nu a fost aleasa intamplator, tocmai pentru ca omul Isus sa nu aiba timp sa moara crucificat. Sa analizam, in sprijinul acestor afirmatii, versetele 31-33, Ioan, capitolul 19 din Noul Testament:

31. Iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.
32. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.
33. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele.

Atunci cand agonizarea prin crucificare dura prea mult, suprapunandu-se cu alte activitati de care tortionarii trebuiau sa tina cont, ei curmau viata victimei prin aplicarea unui act de tortura care ducea la o moarte mult mai rapida: ruperea picioarelor. Viata celui cruficat se sfarsea in foarte scurt timp datorita rupturilor de organe care surveneau sub efectul gravitatiei actionand brusc asupra corpului atarnat de maini si nemaisustinut de picioare. Aceasta ororare nu este insa aplicata lui Isus Christos, ci doar celorlalti doi crucificati, cel de la stanga si cel de la dreapta sa. In cazul in care Isus nu ar fi apucat sa moara ca urmare a crucificarii, starea sa nu s-ar fi alterat mai mult decat era deja alterata.

Tocmai datorita acestui amanunt consider ca omul de pe cruce Isus Christos era inca viu. El a fost coborat mutilat si in stare de inconstienta, fiind dus intr-un mormant unde povestea lui - pentru cei multi - se termina acolo. Consider ca tot acolo i-au fost acordate si primele "sesiuni de vindecare" (orice ar fi insemnat asta), urmate de o disparitie in taina (oricare ar fi fost conjunctura in care aceasta s-a realizat) si iesirea sa de pe scena lumii.

In sens metaforic, Christos a inviat! El a biruit acele manifestari gregare ale naturii umane care l-au condamnat la moarte. Alegand sa treaca printr-o dezumanizanta tortura, el a biruit natura umana inferioara. A murit fata de tot ce nu s-a putut inalta la nivelul conditiei sale si a inviat pentru altceva, viata pe care personal consider ca a continuat sa o aiba dupa momentul crucificarii, la un nivel determinant pentru lume si existenta, dar subtil si ferit de ochii publicului larg.

Perceptia mea despre SEMNIFICATIA ACTULUI DE CRUCIFICARE a lui Isus este urmatoarea:

- Sacrificiul Christic este o poveste care timp de 2000 de ani a ramas o nebuloasa pentru aproape toata populatia globului. Explicatia conform careia fiinta Isus Christos "s-a sacrificat pentru pacatele noastre" imi pare mai degraba o afirmatie ingrozitor de limitata de sorginte negativa si nu una care invita la evolutia indivizilor pe o cale a pozitivitatii, prin efort individual dedicat impliniririi unei lucrari a luminii in aceasta lume si realitate. Pot considera ca Isus Christos a facut un sacrificiu prin faptul ca a venit pe aceasta planeta intr-un moment extrem de intunecat si intr-un loc extrem de ostil pentru intrupare si pentru aducerea invataturilor compasiunii. Mai consider ca, prin harul sau si prin puterea de sacrificiu, manifestate nu doar in ultimele sale momente de viata ci in intreaga sa existenta, Christos a fost singura fiinta cunoscuta care a reusit sa induca oamenilor de pe intreaga planeta ideea de consacrare totala unei cauze aflate in serviciu fata de altii.

- Personal cred ca multi dintre eroii vremurilor care au urmat si care, in numele unei cauze in care au crezut, s-au sacrificat pentru a imbunatati o situatie intr-o anumita comunitate aducand prin prezenta si contributia lor putere, compasiune si intelepciune in lume, au fost la randul lor inspirati de viata sacrificiala a personajului Isus Chirstos, personaj care, dincolo de curajul extrem al consfintirii propriei crucificari, a reusit sa isi duca supliciul pana la capat ca expresie a unui act de o mare putere si devotiune pentru cauza pe care a ales sa o deserveasca.

- Isus Christos a fost acel personaj care a facut posibila ramanerea unei parti din constiinta omenirii (greu incercate de confruntarea cu intunericul) in comuniune cu valorile spirituale de esenta pozitiva, cu mult mai mult decat s-ar fi intamplat in lipsa venirii sale. Contrar celor care sustin ca povestea Christica este un simplu exercitiu de imaginatie izvorat din mintea visatoare a unor indivizi exaltati, curentul de constiinta Christica existent pe planeta timp de 2000 de ani nu s-a fi putut naste si nu ar fi avut puterea de impactare a fiintei umane pe care o are si in prezent fara ca o experienta omeneasca definitorie, menita si capabila sa-l investeasca si sa-l sustina, nu s-ar fi aflat la originea sa. In lumea oamenilor, nici un fenomen incarcat de continut, cu impact la nivel de minti si suflete, nu se naste in lipsa omului generator al fenomenului. Nimic de substanta nu apare daca nu are la baza o experienta umana traita aievea. Curentul de constiinta Christica impreuna cu toata influenta pe care a exercitat-o de-a lungul timpului la nivel de individ, comunitate si civilizatie nu s-ar fi nascut daca omul Isus Christos nu ar fi existat cu adevarat si, prin intermediul propriilor experiente omenesti, esentialmente spirituale, nu ar fi legat omenirea de acest curent. Cum altfel s-ar explica faptul ca in ritualurile satanice infaptuite de templieri, masoni, francmasoni, iluminati, reprezentari picturale ale lui Isus Christos sunt sistematic scuipate sau calcate in picioare, daca nu ca reactie furibunda la puterea spirituala - diametral opusa curentului satanic - emanand din realitatea incontestabila a prezentei Christice pe Pamant? (vezi minutul 13:25 din documentarul Kabbala - esenta spirituala si doctrinara a caii negative)

- Prin forta si gratia sacrificiului sau final, Isus Christos a inlesnit procesul eliberarii de obscuritate si tenebre a celor care au savarsit fapte regretabile dar doresc sincer sa-si rascumpere neintelegerea, ignoranta, rautatea si ratacirea, comutand de pe o cale a intunericului pe o cale a luminii. In acest sens, supliciile inimaginabile la care s-a supus in ultimele sale zile, simultan cu mentinerea in tot acest timp a unei stari de compasiune desavarsita fata de toti cei care l-au condamnat si chinuit, au activat un mecanism (cunoscut drept "taina mantuirii"), practic o cale oculta a rascumpararii acelor suflete care doresc sa renunte la un parcurs esentialmente demonic de dragul unuia virtuos, atata timp cat un astfel de suflet este dispus sa faca toate eforturile si sacrificiile necesare pentru a reusi sa atinga si sa ateste noua conditie. Pe parcursul procesului de rascumparare, orice conectare la constiinta Christica (realizata prin constientizarea trasaturilor definitorii ale acestei constiinte si punere in serviciu fata de altii cu pretul propriei suferinte sau chiar vieti) are darul de a contribui la implementarea si concretizarea demersului de comutare de pe un drum pe altul in cadrul actualei existente a individului, astfel incat sa nu mai fie nevoie de un intreg lant karmic de intrupari, extrem de dureros si de incert, pentru ca o astfel de comutare a premiselor existentiale de pe o cale evolutiva pe cealalta sa se produca: vezi filmul Solomon Kane. Empatizarea cu sufletul Christic reprezinta - atunci cand este realmente realizata - un mare pas inainte in procesul rascumpararii, al iesirii fizice, psihice si karmice din intuneric la lumina, dintr-un parcurs de viata esentialmente necurat intr-unul iluminat: vezi marturia unei foste vrajitoare de magie neagra, Vilma Laudelino De Souza. Intr-un astfel de context, cel care si-a demonstrat noua sa afinitate cu lumina, iar nu cu intunericul, este rasplatit la capatul unei existente marcate de un mai mic sau mai mare supliciu necesar atestarii noilor sale directii si optiuni, cu scenarii si contexte de viata care sa ii permita, in urmatoarele sale existente aici, sa ne nasca, sa creasca si sa realizeze lucruri printre cei si pentru cei care traiesc in regim de non apartenenta la curentul satanist globalist.

- Nu consider ca acel supliciu barbar este o lectie necesara celor care au deja o anumita sensibilitate trezita, o inima deschisa si o minte dezghetata, ci mai degraba a fost si continua sa fie necesar celor care au inimile si mintile impietrite, blocate, obturate de un intuneric demoniac si care este posibil sa reactioneze la un astfel de ritual al mortii cu respect dar si cu o doza semnificativa de simpatie si empatie vizavi de fiinta Isus si de sacrificiul Christic, de nedreptatea comisa asupra unui om care a oferit maselor un cadou spiritual, primind in schimb tortura si moarte.

- In acelasi timp, ideea unui astfel de sacrificiu inspaimanta si revolta deopotriva pe aproape oricine, iar in cazul in care persoana nu admite si nu intelege ca dificila decizie a mersului la crucificare a fost luata in numele unui ETALON DE RESPONSABILITATE DIVINA pe care personajul spiritual Isus Christos se pregatea sa il lase mostenire unei lumi intregi in numele perioadelor intunecate care au precedat venirea sa dar mai ales al celor care au urmat, atunci cu siguranta ca revolta va continua sa existe si va produce mai multe frustrari si intrebari decat alinare si raspunsuri.

- In numele acestei RESPONSABILITATI oferite ca etalon, se pune totusi intrebarea: era mai folositor acest sacrificiu decat inexistenta lui? Meditand pe marginea acestui subiect si facand abstractie de revolta instinctiva pe care o resimte orice om de bun simt la adresa barbariei si atrocitatii, apoi tinand cont de faptul ca decizia Christica a fost suverana si nu dorinta unora sau altora de a face sa curga sange, pot considera ca, fara exemplul Christic, omenirea ar fi pierdut un model incontestabil de autenticitate si veridicitate a ceea ce inseamna asumarea mersului pe calea fortei si gratiei in cele mai grele conditii. Un exemplu nespus de important sa existe in intunericul celor doua milenii ulterioare, atat de lipsite de calitatile si virtutiile ce deriva din emanciparea conditiei umane prin compasiune si intelepciune benevolenta. Dincolo de toate minunile facute in decursul vietii sale cunoscute, exemplul viu al propriilor pilde a fost ceea ce a oferit peste timp Isus Christos oricui a dorit sa aplece urechea si sa deschida ochii. Pe scurt, cred ca cei care au avut puterea sa traverseze cu eroism, cu dragoste si cu onoare, intunecatul Ev Mediu si vremurile de dupa, s-au raportat intr-o buna masura la modelul constiintei Christice ca si reper pentru propria constiinta – asumata, decidenta, pozitiva si suverana.

- In acelasi timp imaginea corpului insangerat batut in cuie si atarnat pe o cruce nu poate decat sa fie de un real folos curentului de negativitate din aceasta lume pentru a crea premise de infricosare, conditionare, indoctrinare, inregimentare, deznadejde, razboi, durere, moarte.

- Dupa cum putem vedea la o examinare sumara a culturii popoarelor Pamantului, simbolul Christic este omniprezent in societate la ora actuala, practic neexistand tara de pe glob care sa nu aiba cel putin o latura spirituala crestina printre practicile religioase ale indivizilor ei. Cheia insa care deschide poarta catre forta si gratia invataturilor Christice este felul in care ne raportam la ele, maniera la care le integram in constiinta noastra, gradul in care le percepem adancimile si nunantele, modalitatea prin care ajungem sa le aplicam constient si creativ in viata de zi cu zi.

- Sacrificiul Christic ofera un tablou al realitatilor tridimensionale care poate fi in castig atat pentru curentul negativ cat si pentru cel pozitiv. Viziunea mea despre acest lucru este ca foloasele curentului negativ de pe urma acestei imagini sacrificiale stau in inducerea ideii conform careia cu totii ar trebui sa ne sacrificam pentru cei pe care dorim sa ii deservim sau sa ii salvam de la neplacerile propriului drum, practic sa ne punem la dispozitia oricui vrea ceva de la noi, sa ajungem sa cerem parerea tuturor despre propriul mod si drept de a exista, iar in cazul in care aceasta este una dezaprobatoare sau negativa, sa admitem perspectiva autosacrificarii in functie de considerentele celor care ne contesta sau ne pretind diverse lucruri. Este intr-adevar o perspectiva a inrobirii, a transformarii unor constiinte confuze in sclavi obedienti, numai buni sa fie luati in stapanire de curentul negativ al dominatiei si suprematiei pentru a imprastia mai departe ideea de sacrificiu, teroarea si abuzul in lume. Pe de alta parte, foloasele la nivel de curent evolutiv pozitiv ar fi atunci cand ajungem sa privim la intreaga poveste Christica precum la un etalon al trairii legendei personale, al implinirii destinului individual pe calea pozitiva a evolutiei omului, care intotdeauna este despre o cauza spirituala deservita cu integritate. Daca greaua misiune incarnationala a lui Isus Christos a fost indeplinita cu integritate pana in ultimele momente ale vietii sale cunoscute, de altfel extrem de plina de provocari, miracole, zbateri, cumpene, sensuri si simboluri, atunci cu siguranta ca ceea ce ni se cere noua in vietile noastre de zi cu zi nu poate fi prea mult sau imposibil pentru a produce inaltare si emancipare. Doctrina Christica este aceea conform careia “Daca eu am putut, atunci si voi puteti”. Crucificarea poate fi inteleasa drept actul suprem de absolvire a parcursului cel mai abrupt catre lumina cea mai puternica, aratand ca omul se poate disciplina intr-atat de tare incat, intr-un parcurs existential de numai 33 de ani, el poate fi capabil ca din cele mai adanci intunecimi ale vietii in materie sa atinga cele mai inalte culmi ale afirmarii sale ca fiinta spirituala divina si nemuritoare pe calea evolutiva de esenta pozitiva.