Karma si liberul arbitru ca si cauzalitate a lucrurilor. Sansa providentiala vs. contributie personala

Se povesteste ca dupa ce fabuloasa civilizatie atlanta s-a scufundat in ocean in urma cu aproximativ 12.000 de ani, Egiptul antic a fost prima civilizatie in care s-a cladit o scoala spirituala in cadrul careia multe din sufletele atlante au avut ocazia sa vina si sa isi continue ascensiunea evolutiva, finalizandu-si lectiile de viata neterminate de pe vremea existentei continentului atlant. O scoala a carei cunoastere se spune ca o depasea cantitativ si calitativ pe a oricareia din prezent. Se povesteste ca aceasta scoala a fost condusa la apogeul ei de catre atlantul Toth care, odata cu realizarea sa spirituala, a ramas cunoscut in istoria antica drept Hermes, autorul unor idei esentializate asupra realitatii, pe care acesta si-a cladit ulterior scoala spirituala. Una din afirmatiile atribuite lui Toth Hermes mi-a atras atentia in mod deosebit. Este un enunt care se refera la karma si legi, la cauza si efect, afirmand: "Orice cauza are efectul sau. Orice efect are cauza sa. Totul se intampla conform legilor. Hazardul este un nume dat unei legi necunoscute. Sunt numeroase planuri ale cauzalitatii, insa nimic nu scapa de legi".

Daca inaintam catre prezent si analizam sistemele care incearca sa explice prin Karma aspectele de "predestinare", cauzale, ale calatoriei noastre ca Suflet in lumile materiei, lucrurile “norocoase”, respectiv “nenorocoase” care ni se intampla, putem sa ne facem o idee destul de clara despre provocarile vietii ca si reflexie a lectiilor Sufletului. In esenta, karma este curentul de forta care determina si atesta parcursul de tip cauza-efect al fiecaruia ca fiinta spirituala experimentandu-se si descoperindu-se pe sine prin tranzitarea zonei tridimensionale duale a Creatiei. Mai mult, prezenta binelui si a raului in cadrul aceluiasi spatiu-timp 3D sugereaza mecanisme karmice complexe care ne conduc catre o importanta ALEGERE: Calea Evolutiei in Serviciu fata de Altii (supranumita si Calea Pozitiva), respectiv Calea Evolutiei in Serviciu fata de Sine (supranumita si Calea Negativa). Scopul si sensul dinamicilor karmice tridimensionale se pare ca este aceasta alegere, cu tot ce inseamna intelegerea si afirmarea ei in cadrul dinamicilor de evenimente din lumea fizica.

Pentru a creste sansa unei polarizari fie pozitive, fie negative suficient de bine conturate incat sa permita apropierea fiintei umane de pragul de graduare din actualul spatiu-timp 3D in urmatoarea densitate evolutiva (4D pozitiv sau 4D negativ) si in contextul existentei unui Vãl Al Uitarii Memoriei Sufletului tras peste lumea 3D prin mijlocirea Logosului Creator din care suntem parte (in scopul facilitarii unei autenticitati depline a mecanismelor alegerii), mintea creationala are grija sa impulsioneze polarizarea si dezvoltarea indivizilor in acord cu o cale sau cu cealalta prin evenimente care impun adesea restrictii, limitari, tensiuni si contraste puternice, situatii de viata neasteptate si suficient de complicate incat fiinta sa ajunga in cel mai scurt timp posibil sa-si puna intrebari, sa caute raspunsuri, sa ia decizii prin confruntarea si disecarea unor probleme pe care altfel nu si le-ar fi imaginat si nu le-ar fi supus nicicand atentiei sale, integrandu-le astfel intr-o cunoastere practica, nuantata si complexa, parte a unei constiinte tot mai compatibile cu o ascensiune spirituala accelerata, autentica si unica, fie catre pozitivitate (prin compasiune si empatie), fie catre negativitate (prin control si suprematie). Karma in tot acest context vine ca si factor catalitic-evolutiv sa intensifice si sa faca maxim sesizabile - pe firul intamplarilor vietii - acele aspecte care tin de ascensionarea evolutiva, avand capacitatea sa conduca fiinta mai aproape de nivelele creationale superioare, fie de orientare pozitiva, fie de orientare negativa, impreuna cu un nepretuit bagaj de intelegeri si abilitati dobandite in urma experientelor revelatoare si doveditoare.

Karma se manifesta in principal prin urmatoarele aspecte:

   > Anumite lectii care tin de avansarea catre urmatorul nivel - 4D - al existentei nu au fost integrate corespunzator in structura fiintei in acea viata in care au fost alese in mod specific de fiinta sa faca parte din programul sau evolutiv si, prin urmare, s-au acumulat sub forma de datorii karmice atat la nivel de cunoastere neasimilata cat si la nivel de efecte indezirabile si ireversibile generate in continuum-ul spatiu-timp. Adesea datoriile karmice se manifesta ca penitente prin care fiinta este nevoita sa treaca in mod dureros pentru a intelege prin experienta personala directa cum se resimte ignoranta, indolenta, intoleranta, indiferenta.

   > Gradul de complexitate al dinamicilor sociale din lumile 3D creste pe masura ce timpul alocat pregatirii pentru examenul de absolvire (supranumit "RECOLTA de suflete din 3D catre 4D pozitiv sau negativ") scade. Atunci cand fiinta se apropie de acest prag evolutiv, greutatile aparute pe firul vietii se pot intensifica, dar nu atat sub forma de datorii karmice (fundamental punitive), cat mai degraba ca lectii karmice, avand menirea de a pune fiinta in fata unor alegeri si a unor responsabilitati profund transformatoare daca evenimentele pe firul carora vin sunt tratate cu maximum de atentie, grija, dedicare, consacrare.

In cazul in care examenul de avansare catre 4D nu este absolvit, ciclul de invatare 3D este repeptat pe parcursul a zeci sau sute de alte vieti. In decursul unui ciclu de existenta si invatare 3D (care pe Pamant se pare ca atinge 25.000 de ani ca interval de timp alocat intruparilor succesive ale fiintelor intre doua recolte), karma are in general o tendinta de acutizare pe masura ce respectivul ciclu se apropie de final, trimitand in dinamica planului 3D evenimente tot mai nuantate, intense si complexe, cu rol de accelerator al dinamicilor evolutive. Cand un ciclu planetar de evolutie 3D se sfarseste, cum se pare ca este cazul pe Pamant in acest moment de timp, confruntarea cu facturile restante ale destinului se intensifica pentru a facilita o apropiere accelerata a cat mai multor fiinte de nivelul urmator de existenta din lumile Creatiei. Desigur, acele calitati si abilitati dobandite anterior vor constitui factori de ameliorare a lectiilor karmice si, cu atat mai mult, a datoriilor.

Prin urmare, la nivel cauzal, de predispozitie si destin, cumulam atat inlesniri cat si indatoriri, atat "credit" cat si "debit", prin ceea ce facem si prin ceea ce nu facem in vietile noastre tridimensionale. Atat creditul cat si debitul reprezinta consecintele exercitarii liberului arbitru in raport cu cerintele si specificitatile caii spirituale care ne reprezinta si pe care avansam preponderent si determinant (calea spirituala de esenta pozitiva sau cea de esenta negativa). Aceasta alegere si consolidarea a ei se atesta moment de moment prin gandurile, vorbele si faptele noastre in cadrul unui ciclu de existente 3D.

Pentru a intelege mai bine dinamica fenomenului karmic, putem intregi tabloul de pana acum cu urmatoarele informatii deosebit de interesante provenite din sistemul metafizic indian...

► Exista 3 tipuri principale de karma:

1. Sanchita Karma: toata karma pozitiva si negativa colectata din experientele avute in vietile noastre anterioare.
2. Prarabdha Karma: partea din Sanchita Karma care va produce influente in aceasta viata.
3. Kryamana Karma: karma pe care ne-o creeam in viata curenta prin ganduri, cuvinte si fapte si care interactioneaza cu Prarabdha Karma, determinand o rezultanta cauzala compusa din doi vectori de predestinare (unul cu care venim, altul pe care ni-l costruim), combinandu-se si mai departe influentand prin aceasta combinatie toate dinamicile traversate pe parcursul actualei noastre vieti.

► Trebuie tinut cont si de aspectul activ, respectiv latent al karmei de tip Kryamana. Din acest punct de vedere, conform aceluiasi sistem filozofic indian, Kryamana Karma se imparte in:

1. Kryamana Arabdha – karma aferenta gandurilor, vorbelor si faptelor noastre din aceasta viata care deja s-a activat si determina efecte.
2. Kryamana Anarbdha – karma aferenta gandurilor, vorbelor si faptelor din viata noastra curenta care inca nu s-a activat si nu produce efecte de predestinare in prezent.

► La randul ei, Prarabdha Karma (cea despre care am spus ca reprezinta karma pe care am acumulat-o in vietile anterioare si care urmeaza sa se manifeste in aceasta viata) este de 3 feluri, in functie de intensitatea ei:

1. Dridha – este acea Prarabdha Karma care desemneaza nerealizari majore ale cerintelor de existenta si devenire cu privire la calatoria noastra ca Suflet in lumile materiei. Aceasta karma este atat de intensa, de grea si de persistenta incat aproape orice ar face individul, nu o va putea schimba, evita sau indulci.

2. Dridha Adridha – este Pararabdha cu un grad mediu de discordanta in raport cu cerintele caii ascensionale urmarite de fiinta, fapt care permite ca aceasta karma sa poata fi modificata, imblanzita, evitata din punct de vedere al aspectelor punitive, in conditiile in care individul acumuleaza si demonstreaza calitati si abilitati specifice rigorilor spirituale ale caii ascensionale desemnata ca reprezentativa in constiinta lui.

3. Adridha – este Prarabdha Karma asupra careia este cel mai usor de intervenit cu liberul arbitru, permitand atragerea de situatii oarecum favorabile si modelarea lor aproximativ dupa dorinta; este karma care aduce in manifestare acel gen de conjuncturi care ofera individului libertatea de a face oarecum ce vrea, cu un efort nu prea mare dar cu efecte si rezultate posibil semnificative, generate de o buna aliniere a gandurilor, vorbelor si faptelor individului cu aspecte de paradigma specifice spiritualitatii de esenta fie pozitiva, fie negativa, pe care acesta o alimenteaza conform nivelului de rigurozitate cerut.

ATENTIE! Pe nici o cale spirituala, mai putine limite nu inseamna zero limite. Incercand sa fortezi limitele preexistente ca sa demonstrezi ca singura limita este nici o limita, "mai putine limite" vor deveni "mai multe". Limitarea creste, nu scade, pe masura ce arati ca nu o intelegi, ca nu o respecti si ca nu muncesti cu ea in consideratia lectiei spirituale pe care aceasta o cere asimilata si mai apoi atestata. Sunt multi indivizi pe planeta halucinati de lucrurile care li se permit la un moment dat, de cadourile pe care le primesc de la existenta cu mult prea multa usurinta, astfel incat de multe ori uita ca toate vin la pachet cu niste cerinte, cu niste limitari, cu niste lectii care, neinsusite sau, si mai rau, ignorate, fac dintr-un astfel de individ o victima sigura a unor circumstante si dinamici de evenimente cu caracter din ce in ce mai limitativ care se prefigureaza inevitabil la orizonturile unui viitor personal nemeritoriu din punct de vedere spiritual. Ele pot fi de boala, de accident, de saracie, de dusmanie, de singuratate, de promiscuitate, de lipsa de libertate, putandu-se ajunge pana la parasirea prematura a planului fizic. Important este sa intelegem aceste lucruri si sa lucram LA ele, nu CONTRA lor.

Atata timp cat in urma tuturor alegerilor implicand gandul, cuvantul si fapta fiinta s-a predispus deja catre o evolutie in serviciu fata de altii sau in serviciu fata de sine, planul cauzal al existentei va avea grija ca individul sa se intrupeze fizic in contexte favorizand tot mai pronuntat ascensiunea pe calea devenita relevanta pentru el, cu posibilitatea acumularii de merite spirituale in spiritul si doctrina respectivei cai. Uneori, insa, un individ de esenta pozitiva ajunge sa activeze pana la un punct pe calea negativa sau in realitati si structuri avand la baza constructiei lor o ideologie spirituala de orientare negativa, dupa care, de la un anumit moment, acest drum poate incepe sa-i repugne atat de mult, incat individul decide sa comute cu o mare determinare pe calea pozitiva. Un astfel de parcurs, aparent neobisnuit, atunci cand este pregatit dinainte de nastere, poate fi mai degraba o strategie a contrastelor atent alese de fiinta-suflet pentru a intelege mai bine calea cu adevarat dorita prin contrast cu cea opusa, experimentata pana la un anumit punct. Acelasi lucru poate fi valabil si invers, atunci cand un individ merge o perioada de timp pe calea pozitiva dar ajunge ca, in urma unei mari dezamagiri sau a unei situatii de viata cu multa incarcatura conflictuala, sa comute si sa ramana pe calea negativa. Indiferent despre care varianta vorbim, aceste comutari de cale sunt evenimente rare, cu atat mai rare cu cat nivelul ascensional individual este mult crescut pe o cale sau pe alta.

Un parcurs al unei fiinte pozitive pe calea negativa (indiferent cat de lung sau de scurt) poate avea si ratiuni practice, legate de anumite schimbari pe care fiinta-suflet si-a propus sa le aduca in lume iar pentru asta s-a intrupat pe curentul de negativitate tocmai ca sa aiba acces la intelegerea unor fenomene si dinamici care se intampla pornind din interiorul acestui curent. Este o misiune cumva sacrificiala dar, din propriile mele cercetari, omenirea nu e straina de astfel de exemple.

Oscilarea sau comutarea de pe o cale pe alta (din negativ in pozitiv si invers) activeaza (pentru individul care comuta) legitatile karmice ale caii pe care comuta prin contrast cu cele ale caii de pe care a comutat. Un deficit karmic astfel activat - al cuiva care comuta, spre exemplu, de pe calea negativa pe calea pozitiva - se poate arde prin actiuni de esenta pozitiva mergand pana la a pune viata celorlalti mai presus de propria viata. E de inteles ca, odata cu o comutare de acest gen, ceea ce pe o cale era beneficiu karmic in spiritul si litera acelei cai, se poate transforma in datorie karmica grea pe cealalta. Personal nu-mi imaginez cum un dictator ca Stalin ar ajunge vreodata sa plateasca pentru 50.000.000 de crime atata timp cat convingerile sale imbratiseaza calea negativa in cea mai diabolica forma a sa iar actiunile intreprinse respecta legitatile dupa care o astfel de cale se guverneaza si functioneaza. Dar imi imaginez ca daca, prin absurd, un Stalin ar dori sa devina Christos si sa adopte calea pozitiva in cea mai autentica forma a sa, probabil ca pentru o astfel de transformare s-ar reinventa crucificarile ca metoda de penitenta si constientizare 24/24.

Exista insa o taina oculta a rascumpararii sufletelor, acelor suflete care au persistat un timp mai mult sau mai putin indelungat in negativitate (in actuala viata sau in alte vieti) dar care au decis sa comute catre o directie pozitiva a evolutiei lor. Rascumpararea sufletelor a fost facilitata de prezenta constiintei Christice pe Pamant. Prin sacrificiul benevolent al omului care a fost Isus Christos, prin supliciile teribile la care s-a supus in ultimele sale zile simultan cu mentinerea in tot acest timp a unei stari de compasiune desavarsita fata de toti cei care l-au condamnat si chinuit, el a reusit sa activeze un mecanism spiritual (cunoscut drept "taina mantuirii"), practic o cale oculta a rascumpararii acelor suflete care doresc sa renunte la un parcurs esentialmente demonic de dragul unuia virtuos, atata timp cat un astfel de suflet este dispus sa faca toate eforturile si sacrificiile necesare pentru a reusi sa atinga si sa ateste noua conditie incarnativa si evolutiva. Pe parcursul procesului de rascumparare, orice conectare la constiinta Christica (realizata prin constientizarea trasaturilor definitorii ale acestei constiinte si punere in serviciu fata de altii cu pretul propriei suferinte sau chiar vieti) are darul de a contribui la implementarea si concretizarea demersului de comutare de pe un drum pe altul in cadrul actualei existente a individului, astfel incat sa nu mai fie nevoie de un intreg lant karmic de intrupari, extrem de dureros si de incert, pentru ca o astfel de comutare a premiselor existentiale de pe o cale evolutiva pe cealalta sa se produca: vezi filmul Solomon Kane. Empatizarea cu sufletul Christic reprezinta - atunci cand este realmente realizata - un mare pas inainte in procesul rascumpararii, al iesirii fizice, psihice si karmice din intuneric la lumina, dintr-un parcurs de viata esentialmente necurat intr-unul iluminat: vezi marturia unei foste vrajitoare de magie neagra, Vilma Laudelino De Souza. Intr-un astfel de context, cel care si-a demonstrat noua sa afinitate cu lumina, iar nu cu intunericul, este rasplatit la capatul unei existente marcate de un mai mic sau mai mare supliciu necesar atestarii noilor sale directii si optiuni, cu scenarii si contexte de viata care sa ii permita, in urmatoarele sale existente aici, sa ne nasca, sa creasca si sa realizeze lucruri printre cei si pentru cei care traiesc in regim de non apartenenta la curentul satanist globalist.

Nimic din ce s-a facut nu e de nedesfacut si, chiar daca procesul nu este pentru oricine, iar reusita intr-un timp scurt cu atat mai putin, mana intinsa a providentei lucreaza pentru cel care a intins la randul sau mana catre lumina providentiala. Gratie prezentei Christice pe Pamant, o astfel de cale a rascumpararii nu doar ca e disponibila, ci este si practicabila, ca si alternativa a evolutiei fiintei umane altfel decat prin negativitate, producand efecte importante la nivelul structurii spirituale pentru cei care urmaresc sa lase in urma intunericul care le-a posedat fiinta si existenta.

Consecintele karmice ale exercitarii liberului arbitru spiritual arata diferit in raport cu o cale sau cu cealalta, pozitiva sau negativa. Aceste consecinte sunt in stransa legatura cu directia de absolvire a ciclului de existente 3D, care poate fi catre polul pozitiv sau cel negativ, avand, in functie de aceasta polaritate a directiei, un anumit grad de particularitate. Cam care ar fi aceste particularitati? Am sa incerc sa surprind cateva dintre ele, insa discutia ramane fara doar si poate deschisa si nuantabila pe mai departe...

Cand un individ ajuns intr-o pozitie de varf a unei ierarhii negative de putere si control pierde controlul datorita neaplicarii principiilor caii negative cu o puritate, intelegere si meticulozitate suficient de mare (fie ca vrea sa triseze asupra contributiilor si abilitatilor personale, incercand sa insele anumite legitati si mecanisme care ii confirma sau infirma cunoasterea si puterea, fie ca decide sa fie salvatorul unei anumite categorii sociale in contextul in care prezenta sa intr-o pozitie cheie a unei ierarhii negative nu concepe nicidecum ideea de salvare - un exemplu in acest sens fiind Hitler care s-a vazut pe el insusi salvatorul poporului german), atunci individul confuzat fie cade (sau se retrage singur) de pe pozitia privilegiata detinuta, fie intreaga structura pe care o controleaza se naruie odata cu el si, pe cale de consecinta, in aceasta viata, dincolo de ea si in vietile urmatoare devine subiectul efectelor karmice ale decaderii de pe o treapta mai inalta pe alta mai joasa (ori mult mai joasa) a ierarhiilor din cadrul conglomeratului malefic.

Majoritatea infaptuirilor aferente unui parcurs de viata preponderent negativ sunt in opozitie cu majoritatea principiilor de etica si morala - cu atat mai mult empatie si compasiune - specifice unui parcurs preponderent pozitiv. Ce urmeaza pe cale de consecinta karmica in conditiile unei retrogradari pe Calea Negativa? Lucrurile nu sunt atat de simple pe cat ar putea parea. Iata de ce..

Nu exista ASCENSIONARE pe calea negativa decat ca parte a structurii planetare de negativitate (care este una singura). Un criminal convins nu se naste, el este creat, indiferent ca o astfel de creatie incepe in aceasta viata si se afirma cu adevarat in urmatoarele sau se lucreaza pe o structura antrenata si activata in trecut pentru o reactivare a sa in prezent. Conglomeratul planetar de negativitate in planul fizic, lumesc, inseamna cea mai mare parte a sistemului politico-economic in functiune, a celui militar, cultural si religios, fiintele care fac in mod constient lucrarea raului prin intermediul acestui sistem fiind legate intre ele cu juramant si contract, acel jurmant si acel contract care le subordoneaza deopotriva unor stapani malefici mai mult sau mai putin cunoscuti dar si unor curente de forta superior dimensionale ce ies complet din sfera gratiei si se plaseaza exclusiv in sfera dominatiei. Indiferent cine urca si cine coboara in ierarhiile de putere ale structurii de negativitate planetara, structura, per ansamblu, creste permanent in polaritate negativa, cu tot cu indivizii apartinatori, pe masura ce acestia isi aduc diabolica si dureroasa contributie la starea generala de rau. Pe baza cresterii cantitative si calitative a cotelor de negativitate de la nivelul planului fizic, structura devine, dincolo de aceasta lume si realitate, un conglomerat de suflete din ce in ce mai legat si mai compact, in care nucleul subordoneaza complet periferia. Un astfel de conglomerat se hraneste cu raul pe care il provoaca, de aceea nu are importanta care din indivizii apartinatori a facut mai putin rau si care mai mult, important e ca toti sunt acolo pentru a face lucrarea raului.

Un individ care face rau nu va deveni mai bun pentru ca dintr-o data, pur conjunctural, face mai putin rau (sau nu mai face chiar atat de mult rau). Putem lua ca exemplu cazul unui comandant de aramata care subit nu mai poate dispune de plutonul de soldati cu care obisnuia sa decimeze comunitati, doar pentru ca altcineva i-a luat locul iar el a fost retrogradat. Faptul ca nu mai decimeaza el comunitatile in urma unei astfel de situatii nu-l face mai bun, ci doar mai nepriceput decat altii in facerea de rau. Elocvent este si cazul unui criminal care alege sa-si impuste victimele in loc sa le injunghie. Metoda pe care alege sa o foloseasca pentru a omori pe altul nu-l face mai putin criminal, ci doar mai mult sau mai putin sadic in raport cu alti criminali. Prin urmare, un criminal mai putin sadic decat un altul sau mai nepriceput decat compatriotul sau nu este un om mai bun pentru individul polarizat pozitiv. Similar, atunci cand vorbim despre puritatea caii negative urmate de individ, vorbim despre gestionarea unei puteri malefice (in cadrul structurii de negativitate din care individul face parte) cu o asemenea maiestrie si cunoastere a mecanismelor care o alimenteaza incat aceasta putere nu poate fi pierduta, ci doar crescuta. Insa atunci cand asistam la o prabusire de pe piedestal in neant a unui dictator halucinat de propria putere (si care datorita acestei halucinatii isi pierde privilegiile, statutul si insasi puterea pe care o detine), asta nu inseamna o diminuare in polaritate negativa a fiintei cazute in raport cu zona de polaritate pozitiva, ci doar in raport cu alti malefici din structura polarizata negativ a carei parte integrata este, structura care de altfel se adanceste si se perfectioneaza in negativitate cu fiecare contributie adusa raului de catre apartenentii sai.

Retrogradarea fiintei dintr-un cer superior intr-unul inferior (sau dintr-un plan vibrational mai ridicat intr-unul mai scazut) ca urmare a unei vieti in care a facut greseli nu poate fi asadar inteleasa in mod corespunzator fara o distinctie clara facuta intre fiinta polarizata pozitiv si cea polarizata negativ, intre lumea uneia si lumea celeilalte.

Calea

Faptul ca Hitler sau Ceausescu au decazut in urma ticaloasei lor vieti pentru ca nu au inteles mare lucru din ce au facut, nu ii face nici mai buni si nici mai rai decat geniile raului, ci doar mai putin calificati in gestionarea mecanismelor acestui rau. In structura ierarhica malefica din care fac parte ca suflete, ei au scazut in ierarhie in timp ce altii mai destoinici le-au luat locul, insa maleficitatea structurii a crescut substantial prin insasi contributia tuturor acestor decazuti.

Cu totul altceva este atunci cand un individ reverseaza evolutia sa prin negativitate, urmarind activ punerea sa in slujba pozitivitatii. Atunci se declanseaza o tot mai pronuntata plata a "facturilor restante" cu privire la incalcarile anterioare de etica si morala privite din perspectiva curentului spiritual pozitiv. Pe masura ce individul avanseaza in procesul reducerii polaritatii negative, acest lucru se intampla prin infruntarea efectului de bumerang al gandurilor, cuvintelor si actiunilor de esenta negativa ramase nearse, nepurificate, neechilibrate, nedestructurate confrom cu standardul de cunoastere si experienta aferent Caii Pozitive a Evolutiei.

Cu cat este mai mare pierderea in polaritate negativa fata de cel mai inalt nivel atins vreodata in istoricul evolutiv al fiintei orientate negativ, cu atat consecintele negativitatii anterior acumulate si in prezent eliberate se resimt mai acut ca datorii si lectii karmice. Cum? In primul rand sub forma de agresiuni fizice si subtile. Calea pozitiva nu pedepseste dar nici nu primeste cu portile larg deschise, in schimb calea negativa este de asa natura construita incat nu lasa neplatita o adeziune incalcata sau abandonata. In acest fel trasaturile pozitive, respectiv negative ale Creatiei se individualizeaza si se conserva in cadrul existentei lor specifice, diametral opuse ca mod de manifestare. Acestea insa interactioneaza continuu intre ele in interiorul aceluiasi spatiu-timp 3D dual in care ne aflam, prin intermediul fiintelor care coexista unele cu altele aici si asupra carora cele doua sfere de forta isi exercita influenta. Caile pozitiva si negativa se pun in evidenta una prin cealalta ca urmare a experientelor dualitatii asupra carora intervin de-o potriva, aratand fiecare ce este prin prisma a ceea ce nu este, toata aceasta dinamica si efervescenta cu scopul de a-l aduce pe omul din realitatea 3D in fata propriei sale alegeri spirituale - cat mai articulate cu putiinta - vizand polul pozitiv sau polul negativ al existentei si devenirii sale. Deducem astfel ca toata dinamica de evenimente a planului tridimensional este pusa in slujba unei singure si unice decizii, atent reglementata de legile karmice care consfintesc convietuirea dar si separatia dintre cele doua forme de ascensiune pe spirala evolutiva a Creatiei.

Ceea ce karma si implicit reflexia ei (dinamicile de evenimente) reglementeaza de fapt sunt, pe de o parte, tentativele nejustificate de a scurta drumul (incercarea de ascensionare contrafacuta fie pe o cale, fie pe cealalta), iar pe de alta parte tentativele de a migra cu usurinta de pe o cale pe alta (schimbarea drumului pe fond de neasumare). Mai concret..

- Daca parasesti calea pozitiva si te hotarasti sa imbratisezi calea negativa este foarte posibil ca in scurt timp sa fii nevoit sa asisti si mai apoi sa devii parte activa la tot felul de practici si evenimente intratat de indezirabile, dezgustatoare sau traumatizante privite din perspectiva caii pozitive (cum ar fi deja binecunoscutele ritualuri satanice cu sacrificii animale si umane practicate in interiorul celor mai influente societati secrete de pe planeta), incat menirea lor este sa anihileze cat mai mult cu putiinta din latura compasiva a caracterului si personalitatii fiintei care se dezice de caldura si generozitatea pozitivitatii, pentru a imbratisa raceala si posesivitatea negativitatii.

- Daca in schimb pleci de pe calea negativa dorind sa intri pe calea pozitiva, atunci va trebui sa infrunti cel mai probabil atat platile cerute de zona de existenta negativa (structura negativa de putere de care ai apartinut si de care acum te dezici), cat si faptul de a te oferi zonei pozitive de existenta prin mijlocirea a numeroase lucrari in serviciu fata de altii (constand adesea in viziuni si actiuni empatice si eroice) pentru a putea deveni parte integranta din acest curent.

In final doresc sa mai aduc in discutie un aspect important cu privire la fenomenul Recoltei, privit din perspectiva karmei individuale..

>> In general in vremuri de Recolta (de ascensionare efectiva a fiintei suflet din 3D in 4D) vin la intrupare 3 tipuri de suflete:

1. Cele care au sanse reale sa gradueze din 3D in 4D pozitiv sau in 4D negativ;

2. Cele care vin sa ajute la marirea recoltei - in mod special a celei pozitive - pregatindu-le si accelerandu-le polarizarea celor care pot gradua in 4D pozitiv. Aceste categorii de suflete au fost numite "calatori" deoarece coboara din nivele inalt dimensionale si se supun limitarilor, dramelor si riscurilor planului fizic tridimensional. Ele au menirea de a declansa procese de constiinta si dinamici de evenimente prin intermediul carora oamenii pe cale sa faca tranzitia spre dimensiunea a 4-a pozitiva au ocazia sa acceseze mai eficient vibratiile acestui nivel superior-dimensional prin infaptuirea de lucrari care sa contribuie la intelegerea si ameliorarea nevoilor si lipsurilor cu care se confrunta alte fiinte, umanitatea, planeta insasi, atat materiale cat si spirituale. Din aceasta categorie de suflete (care inspira, ajuta si activeaza tipare noi de gandire si manifestare) fac parte acelea care au fost metaforic numite copiii Curcuberu, Indigo, de Cristal.

3. Mai exista si o a treia categorie, compusa din doua subcategorii - sufletele tinere si sufletele repetente la scoala vietii - ambele avand inca multe lectii de asimilat pana la o eventuala graduare. Ele vin aici in numar mare in astfel de momente de recolta planetara pentru a reusi sa absoarba cat mai multa cunoastere prin experienta personala directa (uneori ca urmare a unor evenimente pozitive, de cele mai multe ori insa prin intermediul unora negative), avand totodata ocazia sa arda si din datoriile karmice (acumulate in trecut) prin faptul ca se ofera ca" material de graduare" celor care au sansa reala sa gradueze. Ce inseamna "material de graduare"? Inseamna ca astfel de suflete adesea se vor intrupa in conditii si circumstante capabile sa sensibilizeze opinia publica, sa faca o societate intreaga mai atenta si mai deschisa la drama care se petrece sub ochii ei. Fiintele puternic orientate negativ vor continua sa accentueze aceasta drama, lovind in cei cu acces precar la educatie, informatie, siguranta sociala, sanatate, alimentatie (fapt care le grabeste celor intens polarizati pe zona de putere, control si suprematie, graduarea intr-un 4D negativ), in timp ce indivizii de esenta pozitiva, cei care deja se inalta promitator catre pragul de graduare in 4D pozitiv, vor avea de lucru cu ameliorarea conflictelor, cu raspandirea unor invataturi socio-umane si spirituale benevolente si cu intrajutorarea fiintelor aflate in conditii deplorabile de viata (oameni, animale, ecosisteme vegetale).

In legatura cu realitatea planetara, un bun observator al fenomenului a pus in 2020 o intrebare inteligent formulata, ridicand o problema pe care o asteptam de mult ridicata din partea cuiva, oricui: "Observ că este la modă ideea cum că avem liber arbitru. Eu mă îndoiesc foarte tare de asta la fel cum mă îndoiesc si de veridicitatea ideilor transmise de Biblie. Mă gândesc la sumele colosale pe care omenirea le-a acumulat ca datorii care se perpetuează și se transmit generațiilor viitoare. Cum poti crede că există liber arbitru când copiii tăi care se vor naște în viitor au de plătit datorii pe care nici tu și nici ei nu le-ați făcut vreodată? Cei cărora chipurile le suntem datori vor muri și ei dar copiii lor primesc mostenire datoriile catre ei ale unei lumi intregi. Totul este o mare minciună, un matrix creat de capii lumii ca să țină omenirea exploatată și controlată. Precum în cer așa și pe pământ? Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa? Dacă da, atunci mă întreb cine e șeful în cer? La cine are Dumnezeu datorii? Este Dumnezeu sclavie?"

RĂSPUNSUL pe care i l-am oferit din propria experienta si expertiza a fost urmatorul..

Liberul arbitru exista, dar e mult diminuat din punct de vedere al optiunilor disponibile si rezultatelor manifestabile atunci cand urmaresti sa te plasezi pe paradigma pozitiva a gandirii si manifestarii. Aceasta realitate limitativa care treneaza de mii de ani pe acest Pamant este efect al unei karme sociale avand drept cauze modul in care s-a trait in societatile avansate d.p.d.v. tehnologic de dinaintea istoriei cunoscute (acea istorie despre care suntem invatati la scoala ca incepe cu Imperiul Sumerian). Mai exact cauzele trebuiesc cercetate in interiorul civilizatiei atlante, de la care am mostenit - pentru o perioada de timp care se pare ca se termina in aceste vremuri contemporane cu noi - o mare datorie si lectie spirituala, concretizata in resetarea si recrearea civilizatiei sub forma unei imense puscarii planetare, gestionata de acele fiinte care si-au asumat, partial voluntar, partial obligate, rolul de profesori ai intunericului la scoala vietii pamantene, tocmai pentru ca, pe baza lectiilor dureroase si nemiloase, cei mai multi dintre noi sa inteleaga lucrurile de asa natura incat drame precum scufundarea unui continent pe fundul oceanului sa nu se mai intample, cel putin nu din necunoasterea (si nerecunoasterea) binelui si raului, a ce este unul prin contrast cu tot ce nu este. Aceste dinamici sociale planetare au fost decise si facilitate din planurile mai inalte, aflate mai presus de interesele si ratiunile de a fi si de a face ale oricarei structuri sociale privita ca entitate de sine statatoare. Retinem insa ca orice inceput are si un sfarsit, mai ales cand o astfel de realitate nu reprezinta nici pe departe armonia si liberul arbitru din Creatie reflectate in civilizatie, ea fiind un mijloc de ajungere la un scop, iar nu scopul in sine.

Intotdeauna am indemnat pe toti cei care ma urmaresc sa fie atenti la semne si mesaje. Ele sunt multe, sunt peste tot si transmit informatii dintre cele mai relevante. Un exemplu relevant in acest caz poate fi piesa de la Take That exemplificata mai jos..

" You bring me right back down to the Earth from the promised land
We're getting close to the center of the Earth with an honest plan
You'll never be your mother or your father do you understand
Until you understand
We don't have too much time here
And time it travels far too fast
We're not too far we're too near
Before they take it from our hands
Why don't you teach your heart to fill and give your love love, give your love love give it all away
Why don't you teach your heart to talk and give your love love, give your love love.
Gimme gimme what I need!
We'll take you right back down to the Earth from the mother land
This is a first class journey from the gods to the son of man
You're at the gates of the human evolution don't you understand
Why don't you understand
(Understand) we don't have too much time here
And time it travels far too fast
We're not too far we're too near
Before they take it from our hands
Why don't you teach your heart to fill and give your love love, give your love love give it all away
Why don't you teach your heart to talk and give your love love, give your love love.
Gimme gimme what I need! "



 


Comentarii (4)

COMENT. #1 - Elemer

Asadar, se pare ca am ajuns la sfarsitul unui ciclu, al unei ere profund nedrepte. Depinde doar de noi calea pe care vrem sa o parcurgem, cel putin de aici inainte. Urmeaza curand vremea recoltei, si-mi doresc sincer ca cele mai multe suflete sa apuce calea luminii si sa poata ascensiona/gradua in dimensiunea 4D pozitiv.

03/03/2022 - 13:59

 

COMENT. #2 - Eduard

Pe calea luminii nu se apuca acum si se ascensioneaza tot acum. Ascensiunea este rezultatul unor eforturi, munci, zbateri si merite de milenii. Sfarsitul ciclului si fereastra/ portalul de recoltare/ inaltare este deja deschis (din cate stiu si inteleg eu). Ramane de vazut cate suflete ii vor trece pragul, caci ingusta este calea ce duce in lumina si adevar..

03/03/2022 - 18:22

 

COMENT. #3 - Elemer

Atata timp cat nu te reincarnezi cu bagajul de cunostinse si nu vii cu experienta din vietile anterioare, implicit nu stii care este destinul tau in aceasta viata, exista sansa ca numarul celor merituosi dintre cei care se afla acum in aceasta dimensiune sa fie totusi mare, iar ei sa aiba posibilitatea de a face demersurile necesare graduarii. Acum si aici acestia ar putea avea posibilitatea de a renunta la un mod de viata eminamente material bazat pe lacomie, invidie, rautate, ura, ignoranta si de a-si comuta viata catre calea spirituala bazata pe intelegere, empatie, compasiune si iubire. La asta ma refeream mai sus. Sunt suflete si suflete, unele mai tinere, aflate la inceputul procesului de cautare si experimentare a vietii, altele mai batrane, care au fost create cu mult timp in urma si care au avut posibilitatea de a acumula experienta suficienta pentru a putea sa aleaga in mod decisiv calea luminii acum si sa poata trece pragul, acela ingust despre care vorbesti. Cred ca nu degeaba exista acum, pe acest Pamant si in aceasta dimensiune, aproape 8 miliarde de oameni. Nu putem stii cati dintre acestia sunt merituosi, poate ca numarul lor trece de pragul critic de 5% si astfel sa existe sanse reale de schimbare in bine a vietii pe Pamant. Eu unul imi doresc acest lucru din toata inima.

03/04/2022 - 08:27

 

COMENT. #4 - Eduard

Tocmai pentru ca nu putem vedea ce este dincolo, prefer sa ma raportez la ceea ce vad ca este aici. Problema cu vederea de aici este ca se bazeaza pe un acces extrem de restrans la tot ce sunt si fac ceilalti, cu atat mai mult cu cat informatia distorsionata/ manipulata care circula peste tot este acum, mai mult decat oricand, o arma redutabila a necuratilor de la butoanele sistemului, folosita ca sa convinga o lume intreaga sa adopte si sa perpetueze fel de fel de minciuni si agresiuni. Devine astfel incident indemnul: fa intotdeauna tot ce depinde de tine din ceea ce este necesar si posibil, pentru ca mai apoi providenta sa faca imposibilul.

03/05/2022 - 01:07

 

Nume

E-mail (nu se publica online)

Comentariu

 

Contribuie financiar..

Existenta unei astfel de lucrari presupune o investitie continua de timp, inspiratie si energie in cercetare si dezvoltare. Sustinerea financiara de care are nevoie acest proiect poate asigura consacrarea deplina a eforturilor depuse inspre aducerea in manifestare a unei noi cunoasteri, capabila sa interconecteze in mod benefic toate aspectele care ne guverneaza existenta si care conteaza cu adevarat.

 


Experiente de cunoastere..



 


Pentru cel care citeste..


Menirea acestui proiect este sa inspire si sa trezeasca setea de adevar si de cunoastere. Sa motiveze pe fiecare in parte sa cerceteze mai departe acele aspecte ale existentei care il preocupa cu adevarat. Sa trezeasca dorinte si initiative de sustinere a libertatii, dreptatii si calitatii vietii pe planeta. Sa ofere directii potentiale de progres pline de scop si sens.

Indiferent cine esti tu, cel care citeste, nu prelua implicit ce scrie aici sau in oricare alta parte. Confrunta aceste informatii cu bunul tau simt interior. Experimenteaza aceste lucruri in viata ta, adopta-le, ajusteaza-le sau renunta la ele pe masura ce iti largesti orizonturile. Poate ca te-ai nascut si ai fost educat in tot felul de dogme pe care le exersezi de zeci de ani. Dar pe drumul acela ai tot fost. Stii unde duce, stii unde se opreste, stii foarte bine ca nu-ti mai ofera de o buna perioada de vreme nimic nou care sa-ti satisfaca aspiratia spre mai mult, mult mai mult.

Opreste-te acum si schimba. Ia-ti ce ai tu nevoie de aici si intra pe o noua cale a ta, inca o data si de la inceput. Fa cativa pasi pe acest nou drum. Vezi cum te simti. Confrunta provocarea. Permite povestii sa se deruleze. Urmareste fiecare pas facut si alege-l curajos pe urmatorul. Interiorizeaza experienta. Te simti mai viu? Misterul te incita? Perspectiva te invioreaza? Daca da, atunci da-ti voie sa vezi cat de adanca este vizuina iepurelui!

 

 Ajutorul primit, consecinta spirituala a celui oferit



 


Contact..

Eduard IrimiaAutor: Eduard Irimia
Locatie: Bucuresti, Romania
Mai multe informatii: Despre autor
E-mail: fortasigratie@protonmail.com

Interactiunile dintre persoane variat polarizate



 


Din invataturile altora..


- "A creste doar cantitativ si nu calitativ este ideologia celulelor canceroase."
~ Edward Abbey

- "Sensul vietii este sa dai vietii un sens."
~ intelepciune contemporana

- "Libertatea este responsabilitate. Daca tu nu-ti asumi responsabilitatea, o va face altcineva pentru tine. Atunci devii sclav." ~ OSHO

"Cele mai frumoase vise le ai atunci cand esti treaz!" ~ intelepciune contemporana

- "Fii curajos si incearca sa confrunti lucrurile intr-un mod care te inspaimanta oarecum!"
~ Holley Gerth

- "A te purta ca si cum viata este o pasnica livada inflorita inseamna a te muta, nating, intr-o utopie. Calmul este bun, pretuirea bunei-dispozitii e legitima, dar adoptarea neconditionata a unui perpetuu si bovin suras e o forma de insuficienta mentala." ~ Andrei Plesu

"Infidelitatea este comoda. Oricine o poate practica. De aceea nu are nici o valoare. E infinit mai greu sa fii onest, sa confrunti, sa lupti." 
~ Octavian Paler

"Este nostima usurinta cu care oamenii rai cred ca toate le vor iesi bine." ~ Victor Hugo

- "Traditia? Doar pentru ca ai facut un lucru de nenumarate ori in acelasi fel, nu inseamna ca nu este incredibil de stupid!"
~ intelepciune contemporana

"A fi puternic este asemanator cu a fi o doamna. Daca trebuie sa convingi oamenii ca esti, inseamna ca nu esti." 
~ Margaret Teacher

"Imagineaza-ti ca intr-o zi va trebui sa explici animalelor din crescatorii si abatoare de ce sunt acolo, traind mizerabil de la nastere pana la moarte. Ce le vei spune?" 
~ intelepciune contemporana

- "Intentia ta poate schimba realitatea in cazul in care este acordata cu sufletul tau."
~ Martin Soulreader

"Cel care sta la umbra azi, este cel care a plantat un copac mai demult."
~ Warren Buffett

- "Marimea audientei tale nu conteaza. Continua sa faci bine ceea ce faci."
~ intelepciune contemporana

"Inaintea mea - cararea -
kilometru dupa kilometru, 
secole dupa secole, 
se intinde alba...
iar drumul, 
in panta imperceptibila, 
urca mereu." 

Jiddu Krishnamurti

- "Odata ce te conformezi, odata ce ajungi sa faci lucruri doar pentru ca ceilalti le fac la randul lor, letargia iti acapareaza talentul si iti nimiceste puterea sufletului." ~ Virginia Woolf

- "Educatia predata in actualul sistem de invatamant se face pentru a-i transforma pe oameni in producatori si consumatori, nu in indivizi liberi si fiinte cu adevarat ganditoare."
~ Jose Luis Sampedro

- "Timpul este cel care previne ca totul sa se petreaca instantaneu." ~ Albert Einstein

- "Oamenii care nu se predispun sa infranga minciuna, ignoranta si nedreptatea, au hotarat sa nu se mai gandeasca la ele in speranta ca astfel se vor simti bine. " ~ Blaise Pascal

- "Excesul e primejdios in orice domeniu: in avantare ca si in infranare, in rispa ca si in cumpatare." ~ Voltaire

- "Maestrul este intotdeauna discipolul."
~ Robert Kiyosaki

- "Norocul e ca un rasarit. Daca astepti prea mult, il pierzi." ~ William Arthur Ward

- "Nu poti impinge pe nimeni sa urce o scara daca nu este dispus sa o urce singur."
~ Andrew Carnegie

- "Nici un lucru maret nu a fost vreodata realizat fara entuziasm." ~ Ralph Waldo Emerson

- "Fii iubirea pe care nu ai primit-o niciodata." ~ intelepciune contemporana

- "A creste doar cantitativ si nu calitativ este ideologia celulelor canceroase."
~ Edward Abbey

- "Drumurile dificile conduc adesea la destinatii mirifice!" ~ intelepciune contemporana

- "Toti avem potential, dar dobandirea abilitatilor aferente potentialului necesita munca grea!"
~ Michael Jordan

- "Sensul vietii este sa dai vietii un sens."
~ intelepciune contemporana

- "De ce ai mai vrea sa traiesti daca nici macar nu INCERCI sa realizezi ceva semnificativ?"
~ John Green

- "Acorda atentie lucrurilor aparent lipsite de importanta pentru ca intr-o buna zi e posibil sa te uiti in urma si sa realizezi cat de importante au fost de fapt!"
~ intelepciune contemporana

- "Scopul vietii nu este acela de a fi doar fericit! Este despre a fi util, despre a fi un om de onoare, despre a fi intelept si despre a schimba ceva in bine pentru ca tu ai trait!" ~ Neale Walsch

"Care este diferenta intre TE PLAC si TE IUBESC? Cand iti place o floare, o rupi. Cand iubesti o floare, o uzi zilnic."
~ intelepciune contemporana

"Niciodata sa nu iei lumea fix asa cum e. Indrazneste sa o o privesti asa cum ar putea fi."
~ Dr. Harold Winston

- "Nu trai acelasi an de 75 de ori, considerand asta viata!" ~ Robin Sharma

- "Aceia care sunt vii traiesc intr-o stare de continua uluire!" ~ Buddha

- "O inima calda intr-o lume rece este o dovada de putere si nu de slabiciune!"
~ Katherine Henson

- "Consideri ca aventura este periculoasa? Incearca rutina. Este letala." ~ Paulo Coelho

- "Si-oricat de-ngusta o fi calea,
Oricate piedici m-or lovi din greu,
Eu sunt stapanul sortii mele
Sunt capitanul sufletului meu.."


~ intelepciune contemporana

"Curata campul ca sa aiba loc sa coboare ingerii." ~ Nichita Stanescu

- "Pentru a fi mare, e nevoie de munca in proportie de nouazeci si noua la suta."
William Faulkner

- "Oamenii care nu se predispun sa infranga minciuna, ignoranta si nedreptatea, au hotarat sa nu se mai gandeasca la ele in speranta ca astfel se vor simti bine. " ~ Blaise Pascal

- "Uneori platim greu pentru lucrurile pe care le primim fara efort." ~ Albert Einstein

- "Fiecare trebuie sa-si traiasca propria viata si sa plateasca propriul pret." ~ Oscar Wilde

- "Viata e duelul Luminii cu Intunericul, iar campul de batalie sunt eu."
~
 Feodor Dostoievski

- "Nu avem voie sa fim spectatori la ce ni se intampla." ~ Dan Puric

- "Fii iubirea pe care nu ai primit-o niciodata." ~ intelepciune contemporana

 

 Viata ca un puzzle, cel mai rodnic mod de a trai



 


Inscrie-te pentru noutati..

Adresa ta de e-mail:


Adaugare e-mail  Stergere e-mail


Pentru a evita ca mesajele sa ajunga in SPAM,
iti recomand sa adaugi la contactele din contul tau de e-mail adresa info@fortasigratie.ro
 

 

Motto..


Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur intotdeauna ca sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru ca
am o idee din ce in ce mai buna
despre viata.

Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.

Iau in serios iarba,
iau in serios leii,
miscarile aproape perfecte ale cerului...

Nichita Stanescu