Dilatatia metrica a spatiului cosmic in cadrul universului observabil

Expansiunea metrica a spatiului cosmic reprezinta cresterea cu timpul a distantei dintre doua zone distincte ale Universului. Este o expansiune care difera de miscarile de tip indepartare-apropiere a doua obiecte cosmice locale, acele deplasari care se petrec in cadrul unui sistem gravitational in care corpurile ceresti s-au ancorat deja si executa miscari precise si ciclice (planete, sisteme solare, galaxii). DILATAREA METRICA este o proprietate care se intampla la scara macro-universala si in nici un caz universal-locala. La scara locala, materia este deja integrata in sisteme bine determinate, a caror existenta este guvernata de legi gravitationale interconectand bucatile de materie sub forma de structuri cosmice stabile, care nu sufera dilatare sau expansiune.

Deoarece expansiunea metrica a spatiului cosmic se produce in mod ACCELERAT, asadar cu o viteza din ce in ce mai mare, obiecte cosmice indepartate precum galaxii aflate in roiuri galactice distincte, care la o anumita varsta a universului cunoscut se indepartau una de alta cu o viteza sub-luminica, ajung, la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu ca, dupa ce s-au indepartat o buna perioada de timp si o buna bucata de spatiu, sa atinga o viteza relativa de indepartare a uneia fata de cealalta superioara vitezei luminii. Aceasta nu este o incalcare a suprematiei vitezei luminii in Univers (in cadrul unei calatorii prin spatiu a unui obiect ceresc) ci este insasi o dilatare a structurii spatiului. De aceea este posibila atingerea paradoxului superluminic LA SCARA COSMOLOGICA. Daca, spre exemplu, galaxia noastra este una dintre cele doua entitati cosmice distincte care se observa una pe alta de la departare, putem fi siguri ca, incepand de la un anumit moment de timp, datorata dilatarii tot mai rapide a testaturii spatiu-timp dintre cele doua, nu vom mai putea vedea in nici un fel imaginea galaxiei care ajunge astfel sa se indeparteze de noi cu o viteza superluminica.

Si aici avem de-a face cu un paradox: viteza de deplasare a luminii in Univers ramane constanta indiferent de rata expansiunii metrice a spatiului cosmic. Totusi, distantele pe care le va avea de parcurs vor fi din ce in ce mai mari. Universul observabil din care facem parte s-a stabilit ca are varsta de 13,7 miliarde de ani. De asemenea, de 13,7 miliarde de ani, lumina calatoreste prin acest Univers insa pe distante mult mai mari decat cei 13,7 miliarde de ani-lumina pe care ne-am putea imagina ca ii parcurge daca nu am tine cont de dilatatia cosmica petrecuta simultan cu deplasarea luminii.

Nu voi intra in detalii privitoare la cum se masoara in astronomie distantele pana la diferite corpuri ceresti si varstele acestora, deoarece sunt multe metode, pe alocuri foarte diferite unele de altele, aplicabile separat, pentru diferite categorii de distante si de varste cosmice. Asadar, pentru cine doreste aceste detalii, recomand un studiu aprofundat al teoriilor si metodelor de lucru din astronomie. Insa pornind de aici, doresc sa evidentiez cateva realitati astronomice relevante pentru modul in care intelegem universul si ne raportam la el azi, in anul de gratie 2017 si mai departe.

Toate metodele cu privire la examinarea obiectelor ceresti indepartate se bazeaza pe studiul luminii care ne parvine de la acestea sub forma de radiatie electro-magnetica. In mod evident aceasta lumina a calatorit mult timp prin univers pana sa ajunga la noi. O astfel de calatorie nu s-a realizat insa prin traversarea unui Univers static, ci a unuia aflat in plin proces de expansiune.

Se ajunge pe aceasta cale la constatari si observatii dintre cele mai surprinzatoare, de genul descoperirilor pe care NASA le face periodic prin studiul spatiului cu ajutorul telescopului Hubble, ca de exemplu acelea care ne anunta ca se tot descopera galaxii aflate la 10, 11, 12 chiar 13 miliarde de ani lumina de observatorul astronomic. Este vorba insa de varsta luminii care ajunge acum la observator, de aceea o astfel de observatie nu este usor de interpretat. Ce inseamna 12 miliarde de ani lumina? Inseamna ca lumina provenind de la aceste galaxii a fost emisa cu 12 miliarde de ani in urma si a calatorit prin spatiu tot atatia ani ca sa ajunga la noi. In acelasi timp, tinand cont de faptul ca un astfel de obiect cosmic emitea aceasta lumina atunci cand universul nu avea decat 13,7 - 12 = 1,7 miliarde de ani, este limpede ca acea lumina putea calatori de la un capat la altul al universului de atunci in 1,7 miliarde de ani, pe distanta a 1,7 miliarde de ani-lumina. Cum este totusi posibil ca lumina de la un obiect cosmic timpuriu care ar fi putut parcurge atunci intreg universul observabil in 1,7 miliarde de ani sa ajunga totusi la noi dupa 12 miliarde de ani? Tocmai pentru ca universul s-a dilatat in tot acest timp cu o rata a dilatatiei din ce in ce mai mare pe masura ce distanta dintre corpurile ceresti a crescut. Asadar, ceea ce exista intr-o formula mult mai compacta ca si Univers acum 1,7 miliarde de ani, exista azi intr-o formula mult dilatata. Ceea ce ajunge la noi este asadar lumina emisa acum 12 miliarde de ani care a calatorit mult mai multe miliarde de ani-lumina printr-un univers aflat in expansiune si care nu mai arata azi cum arata candva in trecutul sau. Sursa de atunci a emisiei luminii pe care noi o vedem acum s-a departat de noi, si este posibil sa fi trecut deja de orizontul observabil. Ce reprezinta asadar acest orizont? Este acel prag dincolo de care lumina emisa in prezent de un corp ceresc indepartat nu va mai avea ocazia sa mai ajunga vreodata la noi deoarece rata dilatatiei metrice a spatiului cosmic dintre cele doua puncte indepartate care se observa unul pe altul a depasit viteza luminii. Practic galaxia pe care noi o vedem azi la 12 miliarde de ani lumina este un obiect ceresc a carui imagine este veche de 12 miliarde de ani si care imagine ajunge la noi abia acum, datorita unei dilatatii a spatiului care a intarziat foarte mult lumina emisa de acel corp ca sa ajunga sa ne intesecteze (dilatatie care insa a ramas subluminica). Daca o lumina emisa acum 12 miliarde de ani ne ajunge de abia azi, corpul respectiv (sursa emisiei) s-a indepartat de noi in tot acest timp si, cel mai probabil, a ajuns deja la o distanta foarte foarte mare, cu mult superioara celor 12 miliarde de ani despre care ne informeaza, ca varsta, lumina receptionata.

Apare foarte clar dupa aceasta analiza ca CEEA CE VEDEM este de fapt o imagine din trecut a obiectelor ceresti pe care, ulterior, o putem actualiza doar la nivel de calcule astronomice pentru a o corela cu o imagine teoretica din prezent a ceea ce este universul observabil azi. Practic, cu cat privim mai departe in Univers, cu atat ne intoarcem mai mult in trecut si ne indepartam mai mult de prezent. Situatia din trecut o putem corela cu cea din prezent doar la nivel de calcule astronomice. Voi da si un exemplu de actualizare: prin calcule astronomice s-a ajuns ca concluzia ca distanta reala fata de un obiect cosmic a carui lumina ne ajunge dupa 12 miliarde de ani de la emiterea ei, este actualmente undeva intre 40 si 46,5 de miliarde de ani lumina. Rezulta asadar VARSTA, respectiv DIMENSIUNEA universului observabil: 13,7 miliarde de ani, respectiv 46,5 x 2 = 93 miliarde de ani-lumina, distanta de la un capat la celalalt.

Si cand te gandesti ca viteza luminii este de 300.000 km/secunda iar 1 an are 31.556.926 de secunde - ceea ce inseamna ca 1 an lumina reprezinta o distanta de 9.467.077.800.000 km, adica 9467 de miliarde de km - te cam apuca ametelile! Iar 90 de miliarde de ani lumina inseamna 880.000 de miliarde de miliarde de km. In conditiile in care acesta este DOAR universul observabil! :-)

Macar incepand dintr-un astfel de moment putem avea strafulgerarea unei intelegeri spirituale a lucrurilor, privita ca responsabilizare a fiintei in fata unui asemenea act creational incomensurabil. Iar acest lucru se traduce in primul rand prin RESPECT si SMERENIE vizavi de ceea ce nu doar ca nu putem intelege ci nu putem cupinde nici macar cu imaginatia. In fata unei asemenea imensitati si complexitati pe care mintea umana o poate doar cel mult admira de la distanta, avem un singur lucru de facut: sa pasim usor, sa ne apropiem cu respect si demnitate de mintea creatoare a tuturor acestor lucruri solemne, din facem parte si prin intermediul carora ne putem inalta ca si constiinta spirituala.

Iata mai jos o succesiune de cadre ilustrand dimensiunile colosale ale Universului observabil:


 

 

 

 

 

 

 


 

Si o constatare despre inteligenta universului, de data aceasta la o scara infima a constructiei sale grandioase..

Planeta Venus orbiteaza Soarele de 13 ori in timpul a 8 orbite ale planetei Pamant. Daca inregistram si suprapunem orbitele celor 2 planete pe parcursul unei perioade de zeci de ani, rezulta urmatorul tipar de miscare, nu doar frumos ci si extrem de armonios, nelasand loc de "intamplari" sau "coincidente":


 

Mai exact:



 


Comentarii (0)

Nume

E-mail (nu se publica online)

Comentariu
Pentru a preveni subscrierea automata de comentarii de catre programe-robot, te rugam sa introduci textul din imagine in caseta alaturata. Comentariul va fi trimis doar daca textul corespunde imaginii.
»

 

Contribuie financiar..

Existenta unei astfel de lucrari presupune o investitie continua de timp, inspiratie si energie in cercetare si dezvoltare. Sustinerea financiara a proiectului poate asigura consacrarea deplina a eforturilor depuse inspre aducerea in manifestare a unei noi cunoasteri, capabila sa interconecteze in mod optim fiecare domeniu al vietii noastre cu fortele spirituale care ne guverneaza existenta.

 


Experiente de cunoastere..



 


Pentru cel care citeste..


Menirea acestui proiect este sa inspire si sa trezeasca setea de adevar si de cunoastere. Sa motiveze pe fiecare in parte sa cerceteze mai departe acele aspecte ale existentei care il preocupa cu adevarat. Sa trezeasca dorinte si initiative de sustinere a libertatii, dreptatii si calitatii vietii pe planeta. Sa ofere directii potentiale de progres pline de scop si sens.

Indiferent cine esti tu, cel care citeste, nu prelua implicit ce scrie aici sau in oricare alta parte. Confrunta aceste informatii cu bunul tau simt interior. Experimenteaza aceste lucruri in viata ta, adopta-le, ajusteaza-le sau renunta la ele pe masura ce iti largesti orizonturile. Poate ca te-ai nascut si ai fost educat in tot felul de dogme pe care le exersezi de zeci de ani. Dar pe drumul acela ai tot fost. Stii unde duce, stii unde se opreste, stii foarte bine ca nu-ti mai ofera de o buna perioada de vreme nimic nou care sa-ti satisfaca aspiratia spre mai mult, mult mai mult.

Opreste-te acum si schimba. Ia-ti ce ai tu nevoie de aici si intra pe o noua cale a ta, inca o data si de la inceput. Fa cativa pasi pe acest nou drum. Vezi cum te simti. Confrunta provocarea. Permite povestii sa se deruleze. Urmareste fiecare pas facut si alege-l curajos pe urmatorul. Interiorizeaza experienta. Te simti mai viu? Misterul te incita? Perspectiva te invioreaza? Daca da, atunci da-ti voie sa vezi cat de adanca este vizuina iepurelui!

 

 Asumarea - practica spirituala si sursa de putere



 


Contact..

Eduard IrimiaAutor: Eduard Irimia
Locatie: Bucuresti, Romania
E-mail: contact@fortasigratie.ro
Mai multe informatii: Despre Autor

 Ajutorul primit, consecinta spirituala a celui oferit



 


Din invataturile altora..


- "Pestera în care îti este frica sa intri ascunde comoara pe care o cauti.” ~ Joseph Campbell

- "Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume."~ Michael J. Scofield

- "O tara de oi cere un guvern de lupi."
~ Edward R. Murrow

- "Cand pierzi ceva, nu pierde lectia."
~ Dalai Lama

- "Timpul este suficient pentru oricine îl foloseste." ~ Leonardo Da Vinci

- "Libertatea este responsabilitate. Daca tu nu-ti asumi responsabilitatea, o va face altcineva pentru tine. Atunci devii sclav." ~ OSHO

- "Cei slabi nu pot sa ierte, iertarea este atributul celor puternici." ~ Mahatma Gandhi

- "Poti sa prostesti unii oameni tot timpul sau toti oamenii un timp, dar nu poti sa prostesti toti oamenii tot timpul." ~ Abraham Lincoln

- "E necesar sa deprinzi un nou mod de a gandi pentru a manifesta un alt mod de a fi."
~ Mariane Williamson

- "Cel mai mare esec nu este faptul ca ai gresit, ci acela ca nu ai incercat." ~ Leon Adama

- "A te purta ca si cum viata este o pasnica livada inflorita inseamna a te muta, nating, intr-o utopie. Calmul este bun, pretuirea bunei-dispozitii e legitima, dar adoptarea neconditionata a unui perpetuu si bovin suras e o forma de insuficienta mentala." ~ Andrei Plesu

- "Inca de la nasterea pe aceasta planeta multi dintre noi suntem conditionati sa credem ca menirea noastra este sa ne sacrificam, sa devenim martiri, sa simtim durere in timp ce altcineva se simte bine prin mijlocirea durerii noastre. Cand insa ajungem sa ne percem pe noi la fel de importanti ca pe oricine altcineva, cand ajungem sa ne oferim atat noua cat si altora dragostea si respectul la care visam, atunci toata viata noastra va fi despre dragoste si respect."
~ Lyssa Royall

- "Transformarea personala are efecte globale. Pe masura ce progresam, progreseaza si lumea. Revolutia care va salva lumea este in mod ultimativ una personala." ~ M. Williamson

- "Opusul dragostei nu este ura, este indiferenta. E apatia. Este sa nu-ti pese catusi de putin."
~ Leo Buscaglia

- "Exemplul personal nu este principalul lucru care ii capaciteaza pe altii, este singurul lucru care o poate face. El reprezinta diferenta dintre a avea o idee despre cale si a merge pe cale.''
~ Albert Schweitzer

- "Religia reprezinta credinta oarba in experienta altcuiva. Spiritualitatea inseamna sa ai propria ta experienta." ~ Deepak Chopra

- "A te educa pe tine nu inseamna ca esti prost intr-o prima faza. Inseamna ca esti suficient de inteligent incat sa iti dai seama ca sunt teribil de multe lucruri de invatat." ~ Melanie Joy

- "Sa fii vesnic tanar nu inseamna sa ai 20 de ani, inseamna sa ai un ideal in viata pentru care sa lupti si pe care sa il cuceresti!"
~ Prof. Dr. Ana Aslan

- "Iubirea o lasi sa arda pana la capat, ca o lumanare. Nu o stingi brusc daca vrei sa ai sufletul impacat." ~ Ileana Carstea

- "Un om trebuie sa fie suficient de matur ca sa-si recunoasca greselile, destul de destept ca sa invete din ele si indeajuns de tare ca sa le indrepte!" ~ Alphonse Allais

- "Caracterul unui om nu se arata in momentele de confort, ci in cele de schimbari si controverse." ~ Martin Luther King

- "Cele mai intunecate locuri din iad sunt rezervate acelora care isi mentin neutralitatea in vremuri de criza morala." ~ Dante Alighieri

- "Lucrurile de care esti cu adevarat pasionat nu sunt intamplatoare, ele sunt chemarea ta."
~ Fabienne Frederickson

- "Nu cauta maretia. Cauta adevarul si le vei gasi pe amandoua." ~ Horace Mann

- "Nu poti schimba ceea ce refuzi sa confrunti."
~ Gina Senarighi

- "Grosolania este imitarea puterii de catre persoanele slabe." ~ Eric Hoffer

- "Omul intelept nu spune tot ce gandeste dar ce spune, gandeste." ~ Aristotel

- "Nu exista revelatie mai profunda a sufletului unei societati decat felul in care isi trateaza copiii." ~ Nelson Mandela

- "Intotdeauna pare imposibil, pana cand se intampla." ~ Nelson Mandela

- "Adevarata ignoranta nu este absenta cunoasterii ci refuzul de a o dobandi."
~ Karl Popper

- "Totul se schimba atunci cand incepi sa emiti propria ta frecventa de ganduri, mai degraba decat sa o absorbi pe a celorlalti, cand incepi sa amprentezi Universul cu propriile intentii, mai degraba decat sa fii amprentat de tot ce este in jur." ~ Barbara Marciniak

- "Fara deviere de la norma lucrurilor, progresul nu este posibil." ~ Frank Zappa

- "Infruntarea adevarului este o munca grea. Adevarul te va elibera, dar mai intai trebuie sa induri suferinta nasterii sale."
~ Iyanla Vanzant

- "O lume diferita nu poate fi construita de oameni indiferenti." ~ Peter Marshall

- "Nu conteaza prea mult ce privesti, conteaza intotdeauna ce vezi." ~ Henry Thoreau

- "Avem nevoie de o revolutie globala. Dar aceasta trebuie sa fie o revolutie a constiintei."
~ John Kennedy

- "Singuratatea nu inseamna sa nu ai oameni in jurul tau. Inseamna sa nu ai cu cine sa impartasesti lucrurile care conteaza cu adevarat pentru tine." ~ Carl Jung

- "Raiul pe Pamant este o alegere pe care o avem de facut, nu un loc pe care il avem de gasit."
~ Wayne Dyer

- "Viata ta este mesajul tau catre lume. Ai grija sa fie unul inspirat." ~ Lorrin L. Lee

- "Cat timp exista abatoare, vor exista razboaie, campuri de lupta si sange varsat."
~ Leo Tolstoy

- "Integritatea inseamna sa actionezi corect si moral chiar si atunci cand nimeni nu este atent la ce faci." ~ C. S. Lewis

- "Viziunea fara actiune este visare. Actiunea fara viziune este cosmar." ~ Proverb japonez

- "Sufletele mari au vointa, cele slabe au doar dorinte." ~ Proverb Chinezesc

- "Viata este cel mai dificil examen. Multi il pica pentru ca incearca sa-i copieze pe altii. Ei nu stiu ca fiecare are in fata propriul lui set de intrebari si probleme." ~ intelepciune contemporana

- "O intindere uriasa de apa nu poate scufunda un vapor atata timp cat nu patrunde in interiorul vaporului. In mod asemanator, negativitatea unei lumi intregi nu te poate dobori atata timp cat veghezi si nu o lasi sa patrunda in interiorul tau." ~ intelepciune contemporana

- "Lucreaza pentru cauze, nu pentru aplauze. Traieste pentru a exprima, nu pentru a impresiona. Nu dispera sa-ti faci prezenta remarcata, fa-ti doar absenta simtita."
~ intelepciune contemporana

- "Adevarul este rezervat acelora care au curajul sa puna la indoiala toate lucrurile despre care au fost invatati." ~ intelepciune contemporana

- "Alcoolul nu este raspunsul la nici o intrebare. El doar te face sa uiti intrebarile."
~ intelepciune contemporana

- "Esti liber sa alegi. Dar nu esti liber de consecintele alegerilor tale."
~ intelepciune contemporana

- "Uita-te in oglinda. Aceasta este singura ta concurenta." ~ intelepciune contemporana

- "Nu ai nevoie de religie pentru a-ti construi moralitatea. Daca nu esti o persoana morala, atunci duci lipsa de compasiune si empatie, nu de religiozitate."
~ intelepciune contemporana

- "Cele 3 principii de baza ale dinamicilor de viata tridimensionala:
1 - Ceea ce credem, manifestam.
2 - Ceea ce simtim, atragem.
3 - Ceea ce intreprindem, devenim."

           ~ intelepciune contemporana

"Emotiile sunt informatie. Stiu ce simt. Pot sa exprim asta. Imi aleg reactiile in loc de a ma lasa posedat de ele!" 
~ intelepciune contemporana

"Opreste-te din a te mai arunca in flacari pentru omul care sta pe margine uitandu-se relaxat cum te arzi." 
~ intelepciune contemporana

"Este fantastic sa te intorci intr-un loc care a ramas neschimbat ca sa iti dai seama cat de mult te-ai schimbat tu." ~ Nelson Mandela

 

Interactiunile dintre persoane variat polarizate



 


Inscrie-te in comunitatea noastra..

Adresa ta de e-mail:


Adaugare e-mail  Stergere e-mail


Pentru a evita ca mesajele sa ajunga in SPAM,
iti recomand sa adaugi la contactele din contul tau de e-mail adresa info@fortasigratie.ro
 

 Viata ca un puzzle, cel mai rodnic mod de a trai



 


Motto..


Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur intotdeauna ca sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru ca
am o idee din ce in ce mai buna
despre viata.

Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.

Iau in serios iarba,
iau in serios leii,
miscarile aproape perfecte ale cerului...

Nichita Stanescu