Depresia - cea mai trista consecinta a lipsei de antrenament in confruntarea cu drama

Depresia are legatura cu 3 moduri contraproductive de intampinare a dramei:

1. Lipsa de acceptare a limitelor existente in momentul prezent, atat cu privire la starile interioare, cat si evenimentele exterioare.
2. Lipsa de motivatie si refuzul de a mai lupta cu neajunsurile pentru a indrepta lucrurile in directia obiectivelor, scopurilor si aspiratiilor vietii.
3. Raportarea exclusiva la propriile nevoi si dorinte in contextul in care sunt si alte persoane implicate la diferite nivele de nemultumire in situatia de viata nesatisfacatoare care face obiectul depresiei.

Le voi analiza pe fiecare in parte, sub aspectul impactului pe care il genereaza la nivel de blocaj mental, sevraj emotional si in ceea ce priveste lipsa unor evolutii armonioase, individuale si de grup.

1. Neacceptarea situatiei din momentul prezent

"Nu vreau sa aud", "nu vreau sa vad", "nu am nevoie sa stiu", "eu nu am aceasta problema", "asta nu mi se intampla mie", "ceea ce imi spui nu este important", "nu ma intereseaza aceste aspecte" si lista e foarte lunga. Acestea sunt moduri de a nega existenta unui scenariu dramatic care ne priveste si ne include. Da, e dramatic, da, chiar exista, da, ne priveste si ne include. Putem sa trecem mai departe, la etapa urmatoare, doar dupa ce am luat act de situatie, vizualizand problemele asa cum sunt. A refuza sa acceptam faptul ca ni se intampla noua, ca se intampla astfel si nu altfel, ca ne impune un standard de viata nedorit, caruia suntem nevoiti sa-i facem fata intr-un mod creativ si proactiv in pofida faptului ca ajungem sa consideram ca nu meritam asa ceva si ca totul este un nonsens, un astfel de mod de raportare la situatie este purtator de rezistenta la schimbare, si exact de acceptarea schimbarii depinde gasirea solutiilor de iesire din criza.

O alta problema este atunci cand plonjam intr-o stare de permisiune fortata acordata provocarii, fapt care arata ca fugim de realitate ascunzandu-ne in spatele unor exagerari despre acceptarea acesteia. In acest caz ne mintim ca avem resurse, ca suntem motivati, ca stim ce avem de facut, ca putem face fata situatiei fara probleme in conditiile in care lucrurile stau exact pe dos. ONESTITATEA in suprinderea experientei este cruciala pentru a putea intampina in mod eficient si constructiv experienta. Indiferent ca nu acceptam situatia sau ca nu ne acceptam propriile limite cu privire la situatie, tot in neacceptare suntem iar daca nu facem ceva pentru a iesi din aceasta stare de negare, de reprimare, nu vom putea sa trecem la urmatorul nivel de confruntare cu drama.

FALSITATEA nu este o forta spirituala favorabila celui care face pasi importanti pe calea pozitiva a deservirii Sinelor (inclusiv a propriului Sine). Falsitatea, indiferent in ce doze si sub ce forme, ii diminueaza puterea si stralucirea celui care doreste sa beneficieze de puterea adevarului pentru a construi lucruri adevarate, capabile sa se autosustina prin autenticitatea de care au fost impregnate.

De aceea este atat de important sa stim exact de unde plecam si sa fim IMPACATI mental si sufleteste cu acest fapt. Adesea plecam de la o situatie care ne provoaca disconfort, insecuritate, neplacere, vizavi de care nu stim ce sa facem, cum sa o abordam, de unde sa ne luam resursele si in ce fel sa ne folosim de ele. E ok. Simplul fapt de a recunoaste cu mitea si cu sufletul situatia de la care plecam, cu tot cu neajunsuri si limitari, ne predispune catre gasirea intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat a solutiilor benefice de raspuns la problema. Iar de aici inainte este important sa ramanem pe frecventa onestitatii caci va incepe un drum mai lung sau mai scurt in care vom avea de afirmat, moment de moment, aceasta stare-resursa de impacare cu situatia ca baza a multor altor stari, idei, actiuni.

2. Lipsa de motivatie si refuzul de a mai lupta

In acest stadiu ne lamentam si ne victimizam, disperam si renuntam, ajungem sa abandonam lupta si sa consideram ca acesta este sfarsitul filmului nostru (carierei / mariajului / situatiei sociale / al insasi vietii noastre). Desigur, pana intr-un punct este oarecum normal sa trecem si prin episoade de genul acesta, in functie de gravitatea situatiei. Totusi, daca vom persista in starile de victimizare, disperare si renuntare, vom ajunge sa nu mai intreprindem nimic semnificativ, nici in ceea ce priveste mintea si afectele noastre, nici cu privire la ceea ce se intampla in jur. Atata timp cat inca mai avem suflare ca sa ne putem afirma, cel mai mare deserviciu pe care ni-l putem face este sa nu ne folosim de prezenta noastra in acest Spatiu-Timp pentru a face totul posibil in directia modelarii realitatii asa cum nu s-ar intampla daca noi n-am trai. Este un joc despre mult mai mult decat problemele de moment. Este un joc cosmic al mintilor si energiilor. Faptul ca intr-o anumita perioada de timp el se intampla intr-un cadru ingust si anost, tinand poate chiar de supravietuirea fizica, iar in alta perioada de timp se intampla intr-un mod implicand atingerea cat mai ampla unor obiective generatoare de fericire si succes pe termen lung, mai putin conteaza. Important este sa ne facem simtita prezenta si sa facem diferenta intre a fi si a nu fi un jucator pe scena vietii. Fiecare avem datoria morala atat fata de noi cat si fata de tot ce e-n jur sa jucam jocul in mijlocul caruia ne gasim. Acest joc nu este facut sa dureze la nesfarsit in cazul in care alegem sa ne facem treaba noastra, sa ne aducem propria contributie la el, sa participam nemijlocit la cocrearea acelei realitati pentru care am fost invitati la masa de joc.

Automotivarea este o disciplina a mintii si sufletului. De aceea este important sa lucram cu afectele si conceptele noastre cel putin la fel de mult pe cat lucram cu evenimentele. Constientizarea dorintelor si nevoilor, a scopurilor si obiectivelor vietii ne ajuta sa ajungem la motivatiile din spatele actiunilor noastre. Ne ajuta sa nu devenim legume si sa nu incetam a ne afirma. Faptul de a putea sa confruntam, constienti de motivatii, de scopuri si sensuri, fiecare situatie de viata potential nefavorabila, ne aduce multe beneficii atat pe parcursul vietii aici, cat si mult dincolo de ea. Alegand sa ne dam procesului cu incredere, in deplina cunostinta de cauza ca oricum nu avem altceva mai bun de facut si automat nimic de pierdut mai mult decat am pierde daca nu ne miscam, ajungem sa ne propulsam singuri intr-o zona a existentei in care devenim articulati, devenim tot mai DECIDENTI si DECISIVI in contributia pe care o avem de adus la mersul lucrurilor. Ajungem sa capatam incredere in propria judecata, sa intelegem importanta lucrului cu propriile continuturi mentale si, mai departe, ajungem sa exploram efectiv, prin experienta personala directa, felul in care munca interioara la nivel de concept si de afect impacteaza si transforma realitatea exterioara prin actiunea conforma cu ele.

3. Raportarea exclusiva la propriile nevoi

Atunci cand avem de ales, majoritatea dintre noi manifestam o tendinta naturala de a ne pasa cel mai mult de propria persoana, de a face tot ceea ce ne multumeste pe noi, de a depune acele eforturi care vizeaza propriul confort si propria bunastare, aproape nimic altceva. Iar daca mai ramane timp si chef, daca mai avem resurse si nu ni se distrage atentia, poate ne mai gandim sa facem si lucruri care tin de interesul pentru problemele si nejunsurile altor fiinte. Indiferent in ce cuvinte frumoase alegem sa imbracam actiunile puse exclusiv in slujba propriului Sine, acest fapt nu ne va oferi mai multe merite spirituale vizavi de contributia pe care ne-am fi putut-o aduce in aceasta existenta cu privire la ridicarea standardelor de viata de pe planeta pe care ne-am nascut. Celor care nu au experimentat inca bucuria faptului de a fi contribuit la o schimbare definitorie in viata altor fiinte, pot sa le spun ca atunci cand se intampla, acest lucru nu este doar o sursa de satisfactie, ci si o sursa de putere si de incredere in sine care vine din cel amplu for interior, de care, daca alegi sa tii cont, prezenta si actiunile tale in diferite contexte de viata ajung sa conteze din ce in ce mai mult.

Contribuind la schimbarea lucrurilor disfunctionale atat din propria viata cat si din lumea inconjuratoare, beneficiile conexe ajung sa curga. Dintr-o data nu ne mai simtim neputinciosi, insingurati, izolati, dezolati, nu ne mai percepem lipsiti de importanta, rataciti prin lume si prin viata, , mergand in deriva, fara nici o stralucire. Devenim inspirati, increzatori, curajosi si reusim sa atragem oportunitati: alti oameni ajung sa ne placa mai mult, sa ne sustina mai mult, sa fie in compania noastra mai mult. Universul ajunge sa conspire la succesele si reusitele noastre. De ce? Pentru ca starea de bine general la care am contribuit se revarsa inapoi catre noi, accentuand starea de bine individuala.



 


Comentarii (0)

Nume

E-mail (nu se publica online)

Comentariu
Pentru a preveni subscrierea automata de comentarii de catre programe-robot, te rugam sa introduci textul din imagine in caseta alaturata. Comentariul va fi trimis doar daca textul corespunde imaginii.
»

 

Contribuie financiar..

Existenta unei astfel de lucrari presupune o investitie continua de timp, inspiratie si energie in cercetare si dezvoltare. Sustinerea financiara a proiectului poate asigura consacrarea deplina a eforturilor depuse inspre aducerea in manifestare a unei noi cunoasteri, capabila sa interconecteze in mod optim fiecare domeniu al vietii noastre cu fortele spirituale care ne guverneaza existenta.

 


Experiente de cunoastere..



 


Contact..

Eduard IrimiaAutor: Eduard Irimia
Locatie: Bucuresti, Romania
E-mail: contact@fortasigratie.ro
Mai multe informatii: Despre Autor

 

Din invataturile altora..


- "Durerea este aceeasi pentru toate creaturile. De ce cred unii oameni ca durerea lor este diferita?" ~ intelepciune contemporana

- "Valoarea nu rezida in lucruri. Valoarea se afla in oameni. Atunci cand iubim lucruri care nu ne pot iubi inapoi - bani, masina, casa, prestigiu - cautam intelesurile vietii acolo unde ele nu pot fi gasite." ~ Marianne Williamson

- "Un om care se teme de suferinta, sufera deja de pe urma temerilor sale."
~ Michel de Montaigne

- "Daca treci prin iad, nu te opri."
~ Winston Churchill

- "Nu bagajul te doboara, ci felul in care il cari."
~ Lena Horne

- "Sa-ti cunosti propriul intuneric este cea mai buna metoda de a te descurca in intunericul altora." ~ Carl Jung

- "O inima calda intr-o lume rece este o dovada de putere si nu de slabiciune!"
~ Katherine Henson

 

 

Inscrie-te in comunitatea noastra..

Adresa ta de e-mail:


Adaugare e-mail  Stergere e-mail


Pentru a evita ca mesajele sa ajunga in SPAM,
iti recomand sa adaugi la contactele din contul tau de e-mail adresa info@fortasigratie.ro