Cum ajungem sa ne simtim mizerabil

Majoritatea dintre noi pretindem ca vrem sa fi fericiti - sa avem experiente de viata implinitoare, sa ne bucuram de momentele noastre speciale cu cei apropiati, sa daruim si sa primim atentie si grija, dragoste si afectiune. In mod ciudat insa, unii dintre noi gandesc, vorbesc si actioneaza de parca ar urmari in mod special opusul, si anume sa reuseasca sa se simta cat mai mizerabil cu putinta. Cum definim MIZERABILUL? Ca fiind acea stare de spirit generatoare de actiuni care nu produc mai multa armonie in mintea si-n sufletul nostru, nu au drept consecinta o cunoastere superioara a lucrurilor, nu incorporeaza in ele creativitate si nu antreneaza progres individual si social. Asadar, daca aspiri in secret la a-ti face viata mizerabila - cam care ar fi cele mai sigure strategii de o aduce in acest punct? Vom exclude din start modurile primitive, gregare si barbare de a ajunge acolo - cum ar fi alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, violenta domestica sau crima. Obiectul acestui studiu il fac strategiile care se focuseaza pe trasaturile de personalitate aparent onorabile si care adesea reusesc sa camufleze - sub false aparente si extrem de bine - acel spatiu interior mizerabil din care actionam haotic si dramatic.

Este important de mentionat ca pe masura ce dezvolti o astfel de personalitate, nu doar viata ta devine mizerabila, ci si a celor din jurul tau care intra in contact nemijlocit cu mizeria ta - desigur, pana cand acestia decid sa te paraseasca - fapt care, in mod evident, iti va da un motiv in plus sa te simti mizerabil. :-)

Anturajul apropiat reactioneaza in astfel de cazuri dupa urmatorul scenariu:

- Cand tu te simti mizerabil, lor in general LE PARE RAU DE TINE. Adesea insa, in spatele acestei pareri de rau se ascunde un sentiment de vina, ca si cum starea ta mizerabila ar fi cumva din vina lor. Asadar, in cazul in care folosesti santajul sentimental ca pe o unealta pentru a-i controla pe altii, vei descoperi probabil o sursa de putere in faptul de a-i face pe ceilalti sa se simta vinovati pentru starile tale. Persoanele care indragesc un santajist sentimental si cele care depind de el vor fi adesea in stare sa mearga pe cuie pentru a se asigura ca nu spun sau fac ceva care sa-i accentueze santajistului angoasele.

- A fi mizerabil in gandire, vorbire si comportament POATE CREA IMPRESIA ca esti o persoana preocupata de problemele teribile ale existentei, insa, la o privire mai atenta, este o chestiune de timp pana cand cei mai vigilenti isi vor da seama ca gravitatea si dramatismul pe care le afisezi ostentativ nu sunt decat o forma de egoism mascat, in spatele caruia zac un munte de pretentii si nici un pic de empatizare cu cei din jur si povestile lor.

Asadar.. sa devenim pentru o clipa mizerabili si sa trecem in revista mijloacele de a ne aduce singuri in acest punct. Strategiile ar fi urmatoarele:

1. Devino foarte preocupat de partea economica a vietii tale. In timpuri dificile din punct de vedere financiar, majoritatea oamenilor devin aproape obsedati de acumularea si asigurarea veniturilor. Chiar daca nu exista riscuri de viata si de moarte sau temeri justificate in directia unui colaps financiar, persoana specialista in a-si face propriul univers mizerabil, va neglija in mod grosolan toate celalalte paliere ale vietii si va acorda o atentie patologica aspectelor materiale, plangandu-se de fiecare data cand are ocazia cat de scumpa este viata, cat de mult costa orice, cum nu o mai poate duce de atatea griji de la o zi la alta. O astfel de persoana este un vampir energetic lipsit de scrupule si de cel mai elementar respect cand vine vorba de orice alte valori ale celor din jurul sau. Precum personajul din nuvela Hagi Tudose, acesti oameni pot ajunge sa devina obsesivi-compulsivi in legatura cu economiile lor, sacrificand in numele acestora foarte multe aspecte ale unei vieti sociale sau personale implinitoare.

2. Complacerea in starea de "plictiseala generalizata". La acest capitol se cultiva sentimentul conform caruia totul este predictibil, viitorul a fost deja scris, viata si-a pierdut stralucirea de altadata, nu mai exista surse de bucurie, ne-am nascut in generatia gresita, ceilalti sunt de vina pentru lipsa noastra de entuziasm, respectiv ajungem sa ne fie lene pana si sa respiram. Bineinteles ca, ajungand in acest punct, ne plangem tuturor cat de plictisiti suntem de tot ceea ce facem. Mai mergem la cumparaturi sau la mall cheltuind bani sau stand la o nesfarsita barfa ca sa treaca timpul, ne mai gandim cu cine sa ne mai certam si pe ce fel de subiecte lipsite de importanta, eventual ne mai dam demisia de la jobul curent pentru ca traim oricum din alte surse pentru care nu trebuie sa muncim, o mai punem de un copil (doar daca vrea nevasta) sau ne lasam acaparati de programele tv in toate weekendurile in care nu vin prietenii sa traga de noi sa ne scoata afara din casa (si asta doar cu masina la scara). Partea cea mai interesanta este ca plictiseala te va face automat plicitsitor si intr-atat de neinteresant incat prietenii si rudele te vor evita. Nu vei mai fi invitat nicaieri, nimeni nu va mai dori sa te sune sau, cu atat mai mult, sa te vada. Pe masura ce te vei confrunta cu toate aceste lipsuri, evident ca te vei adanci si mai mult in starea de plictiseala, simtindu-te scarbit de viata. Succesul deplin in acest demers iti va fi garantat in cazul in care vei continua sa te uiti la emisiuni TV cu personaje triviale, sa citesti tabloide care te vor aduce intr-o stare de vid creativ, sa continui sa-ti cultivi obiceiurile proaste, distructive, sa eviti arta, literatura, intalnirile si socializarile tematice pe diferite subiecte de o reala importanta si actualitate, imbinand utilul cu placutul.

3. Adopta o identitate negativa. Permite unei probleme emotionale sa monopolizeze toate celalalte aspecte pozitive ale personalitatii tale. Daca te simti depresiv devino DEPRESIVUL. Daca suferi de vreo frica sau de vreo fobie sociala devino ANXIOSUL. Daca sanatatea iti este pusa la incercare devino BOLNAVUL. Fa din conditia ta temporara focusul vietii tale. Este important sa-ti intri in rol cat mai bine de fiecare data cand ai ocazia, chiar si atunci cand nu au fost intrunite conditiile unei drame in plina desfasurare. Este de asemenea important sa arati publicului larg ca tu nu agreezi aceste stari, insa pur si simplu ele te coplesesc. Eventual tavaleste-te pe jos de fiecare data cand contextul o permite, invineteste-te la fata cat mai natural, fa spume la gura cu orice chip, in asa fel incat sa ajungi sa crezi pana si tu in noul tau alter-ego.

4. Orice ai face, fa-o doar pentru tine si in folosul tau personal! Din cand in cand, probabil, vor mai exista tentatii catre atitudini benevolente, cum ar fi sa participi la unele actiuni caritabile, sa militezi pentru drepturile omului, sa aperi o fiinta abuzata. In orice moment de genul acesta mentine focusul pe tine, ramai concentrat pe castigul propriu, nu face nimic daca nu-ti iese si tie ceva din afacerea asta sau cealalta! Popularitate, atractivitate, credibilitate, statut social sau bilant financiar. Nu cadea in capcana facutului de bine doar pentru ca ajutorul tau e cerut, e dorit si ar fi binevenit! Tu esti buricul pamantului, centrul Universului, elementul fara de care pamantul sau intreg universul nu ar putea exista! Si atunci la ce bun sa nu iti acorzi intaietate in fata orisicaror probleme ale orisicui altcuiva?!

5. Orice-ar fi, evita sa iti manifesti recunostinta! Pentru cineva sau pentru ceva, pentru viata, pentru sansa ori pentru oceanul de experienta si de cunoastere care te inconjoara de peste tot. Cercetarile arata ca cei care isi manifesta recunostinta sunt mai fericiti si mai impliniti decat cei care nu o fac, asa ca in nici un caz sa nu te lasi indus in eroare si sa exprimi vreun dram din aceasta traire, extrem de dezagreabila orgoliului tau! Binecuvantarile sunt pentru idioti si pentru fraieri! Ce binecuvantare, ce prostie-i aia? Viata e o lupta pentru niste beneficii, apoi mori! Pentru ce sa fii recunoscator? Cei din jur oricum iti vor sabota eforturile, asa ca da-i naibii pe toti! Fii smecher si puncteaza faptul ca lucrurile generoase care se intampla in existenta sunt departe de a fi perfecte, ceea ce iti da dreptul sa le gasesti tot atat de multe cusururi cate stele sunt pe cer. Asa ca hai cu blamarea - doar esti aici ca sa fentezi lucrurile! Lasa aprecierea si recunostinta pentru prosti!

6. Ai grija sa fii tot timpul intr-o stare de pesimism generalizat, optimismul te face agreabil si usor de accesat iar noi nu vrem asta, corect? Asadar ai grija sa faci tot ce-ti sta in putiinta ca sa te convingi ca mariajul tau este un dezastru, copiii nu te iubesc, societatea nu te vrea, afacerea nu merge, nimic nu functioneaza in lumea asta, iar tu esti un accident nefericit, o epava esuata dintr-un pur hazard cosmic pe aceasta planeta!

7. La orice pas si cu orice ocazie, da vina pe oricine apuci pentru toate nefericirile, neimplinirile si esecurile vietii tale! Da vina in primul rand pe parinti sau pe copii! Apoi extinde cercul vinei la toti oamenii din trecutul si din prezentul tau! Prieteni, colegi, vecini, profesori, parteneri, partenerul, colaboratori, superiori, nu rata nimic! A da vina pe altii este un lucru esential in arta de a te simti mizerabil, avand drept consecinta perfectionarea aptitudinilor de a deveni o persoana indezirabila fata de cei cu care intri in contact pe cam toate palierele vietii!

8. Fii cat mai critic cu putiinta! Nu rata nici o dezaprobare, nici o dezapreciere - cat de subiectiva posibil - la adresa celor din jur! Spune-le cunoscutilor, prietenilor, copiilor tai cum nu ar trebui ei sa zaboveasca prea mult la masa, cearta-i ca si-au vopsit parul in galben sau ca nu vor serbare la sfarsit de an, dojeneste-i pentru nerespectarea traditiilor, datinilor, obiceiurilor, pentru faptul ca nu merg duminica la biserica in pofida curentului ideologic local sau pentru ca le place literatura mai degraba decat matematica. Forteaza-i sa creada in munca dezumanizanta ca si unica solutie la problemele vietii, fii un parinte autoritar si scortos care nu concepe ca viata poate fi traita si altfel decat ca el, pretinde partenerului o anumita abordare - evident, a ta - cand vine vorba de relationarea in cuplu, minimalizeaza problemele celor din jur in conditiile in care acestea nu sunt si ale tale! Fa toate astea in contextul in care ceilalti nu se predispun la o dezbatere cu tine - nici in public, nici in privat - iar opinia sau interventia nu ti-au fost nici un moment solicitate! Spune-le tuturor cum sa gandeasca, ce sa vorbeasca, felul in care sa traiasca sau pe cine sa iubeasca, per ansamblu arata-le tu cum sa reactioneze la orice fel de stimul! In mod sigur vei deveni candidatul favorit la titlul de cel mai nesuferit personaj al tuturor timpurilor! Partea cea mai interesanta este ca vei ajunge sa te simti din ce in ce mai mizerabil vazand ca "solutiile" oferite de tine sunt desconsiderate si nicicand dorite, cerute sau acceptate.

In concluzie as spune ca-i fantastic pe cate directii poti merge si cat de departe poti ajunge atunci cand te mobilizezi pe indelete inspre cea mai temeinica nefericire posibila! :-))



 


Comentarii (0)

Nume

E-mail (nu se publica online)

Comentariu
Pentru a preveni subscrierea automata de comentarii de catre programe-robot, te rugam sa introduci textul din imagine in caseta alaturata. Comentariul va fi trimis doar daca textul corespunde imaginii.
»

 

Contribuie financiar..

Existenta unei astfel de lucrari presupune o investitie continua de timp, inspiratie si energie in cercetare si dezvoltare. Sustinerea financiara a proiectului poate asigura consacrarea deplina a eforturilor depuse inspre aducerea in manifestare a unei noi cunoasteri, capabila sa interconecteze in mod optim fiecare domeniu al vietii noastre cu fortele spirituale care ne guverneaza existenta.

 


Experiente de cunoastere..



 


Pentru cel care citeste..


Menirea acestui proiect este sa inspire si sa trezeasca setea de adevar si de cunoastere. Sa motiveze pe fiecare in parte sa cerceteze mai departe acele aspecte ale existentei care il preocupa cu adevarat. Sa trezeasca dorinte si initiative de sustinere a libertatii, dreptatii si calitatii vietii pe planeta. Sa ofere directii potentiale de progres pline de scop si sens.

Indiferent cine esti tu, cel care citeste, nu prelua implicit ce scrie aici sau in oricare alta parte. Confrunta aceste informatii cu bunul tau simt interior. Experimenteaza aceste lucruri in viata ta, adopta-le, ajusteaza-le sau renunta la ele pe masura ce iti largesti orizonturile. Poate ca te-ai nascut si ai fost educat in tot felul de dogme pe care le exersezi de zeci de ani. Dar pe drumul acela ai tot fost. Stii unde duce, stii unde se opreste, stii foarte bine ca nu-ti mai ofera de o buna perioada de vreme nimic nou care sa-ti satisfaca aspiratia spre mai mult, mult mai mult.

Opreste-te acum si schimba. Ia-ti ce ai tu nevoie de aici si intra pe o noua cale a ta, inca o data si de la inceput. Fa cativa pasi pe acest nou drum. Vezi cum te simti. Confrunta provocarea. Permite povestii sa se deruleze. Urmareste fiecare pas facut si alege-l curajos pe urmatorul. Interiorizeaza experienta. Te simti mai viu? Misterul te incita? Perspectiva te invioreaza? Daca da, atunci da-ti voie sa vezi cat de adanca este vizuina iepurelui!

 

 

Contact..

Eduard IrimiaAutor: Eduard Irimia
Locatie: Bucuresti, Romania
E-mail: contact@fortasigratie.ro
Mai multe informatii: Despre Autor

 

Din invataturile altora..


- "Libertatea este responsabilitate. Daca tu nu-ti asumi responsabilitatea, o va face altcineva pentru tine. Atunci devii sclav." ~ OSHO

- "Experienta nu este ce ti se intampla, ci ceea ce faci cu ce ti se intampla." 
~ Aldous Houxley

- "5 pacate capitale: bogatie fara munca, placere fara constiinta, ratiune fara emotie, politica fara principii, comert fara moralitate." 
~ Mahatma Ghandi

- "Sufletele mari au vointa, cele slabe au doar dorinte." ~ Proverb Chinezesc

- "Uita-te in oglinda. Aceasta este singura ta concurenta." ~ intelepciune contemporana